Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preot printre paturi de spital

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 15 august 2005 ·

"Tatal nostru care esti in ceruri, te implor alina-mi durerea!" De fiecare data cind bolile trupesti dau tircoale, oamenii ajung sa isi intoarca fata spre Dumnezeu. Precum primul pas al unui copil, cel suferind se roaga pentru prima data cu sufletul. Pentru a se intari in credinta, oamenii ajung sa isi deschida inima si sa isi recunoasca pacatele in fata unui slujitor al lui Dumnezeu. Binecuvintarea acestora aduce usurare si chiar alungarea indoielilor care timp de zeci de ani le-au incercat credinta. Un preot nu poate percepe mai bine durerea decit intr-un spital. Cununie cu mireasa intr-un scaun cu rotile Doi tineri s-au prezentat in fata lui Dumnezeu pentru a-si uni destinele. Preotul Adrian Chelaru se afla la prima cununie de acest gen din viata sa. Aceasta deoarece spatiul in care se desfasura, Spitalul de Neurochirurgie, nu avea nimic comun cu veselia unui astfel de moment. "De-a lungul timpului am casatorit zeci de cupluri, insa era pentru prima data cind trebuia sa tin o ceremonie de cununie in capela unui spital", s-a confesat parintele Chelaru. Tinara in virsta de 23 de ani fusese diagnosticata cu o tumoare la creier. Medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire dupa operatie. Atunci fata a simtit nevoia sa paraseasca lumea crestineste. In schimb pentru parintele Chelaru care ajunsese de la o parohie din Botosani intr-o capela de spital, a fost o nunta pe care nu o va uita in veci. "Fata se afla intr-un carucior cu rotile imbracata intr-o pijama noua. Iubitul o tinea de mina. Lacrimile nu erau decit un strigat autentic smuls durerii. Tin minte ca plingea necontenit, iar viitorul sot avea o expresie inspaimintatoare pe chipul parca sculptat din ceara, asa de palid era. Pina si trandafirii din buchetul miresei se ofilisera. Nimic nu mai exprima viata. Momentul in care trebuia sa inconjuram masa de trei ori a fost ca un drum al calvarului pentru mireasa si

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Ciolacu, întrebat despre bătaia din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu: E de cascadorii râsului

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a comentat scandalul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, în urma căruia ultimul a încercat să îl muşte pe fostul său coleg şi l-ar fi lovit cu genunchiul în zona nasului. ”

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Şi Cristina Dinu a acces în turul doi al calificărilor la Roland Garros

News.ro acum 13 minute
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu, locul 229 mondial, a acces, marţi, în turul doi al calificărilor la Roland Garros. Dinu a trecut în runda inaugurală de sportiva argentiniană Paula Ormaechea, care a beneficiat de clasament protejat, scor 6-

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°