Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mâna lui Bonetti şI Birindelli

Publicat in Jurnalul, miercuri 23 mai 2012 ·

Înălţimea bădărăniei Robertei Anastase e direct proporţională cu altitudinea grosolăniei prezidenţiale, indiferent de meridian. Aşa i-a crescut preşedintele. Cu ei a reinventat politica românească, a săltat partidul pe Himalaya. Criteriu de competenţă politică. Altfel, la miile de biciclete pe care I le trecea în cont dna ministru Câmpeanu sau la banii pe care sugera că i-ar fi băgat dubios în campanie, ce arme ar fi avut la îndemână Roberta?

Desigur, cele ale tinerilor intelectuali de vârsta ei: umorul, cărţile citite, studiile politice. Masteratele te luminează, dau idei, te obligă să respecţi, să te faci respectat. Roberta putea răspunde rafinat, cu umor, ironie, model Paleologu, Cotoi....Dar de unde. Aşa cum există cultura Baden-Coţofeni, în epoca bronzului, tot aşa s-a dezvoltat cultura Oltean - Lăzăroiu - Udrea - Anastase, epoca Băsescu. Cu atac direct la fibra naţiei, călită în gâlcevi şI mitocăneală.

Obrazul gros, necuviinţa s-au întins ca râia, mai ales că terenul era propice. Străini civilizaţi, după o lună de stat în România, încep să treacă pe roşu. Nesimţirea impune. Fotbaliştii care ajung să joace în fotbalul nostru învaţă româneşte înjurând. Băi, Makelelele, ia zi, care e primul cuvânt pe care l-ai învăţat în limba noastră? Makelelele râde tâmp şI zice muie. Le zice şI pe următoarele, greu de pomenit. El crede că e de bine. E în afara păcatului. Apoi ajunge să ne respecte, cât îl respectăm noi. Citesc în Gazeta sporturilor că unul dintre cei mai buni dinamovişti, băiat de ispravă, cu bun simţ, Cătălin Munteanu, a revenit la antrenament după o lungă convalescenţă. În loc să-l primească antrenorul Bonetti civilizat, l-a tratat Birindelli cu dosul, Birindelli ajutorul lui Bonetti. Birindelli a băut după insolentul Bonetti.

Bonetti & Birindelli nu fac politică, dar ne-au simţit, au observat câţi bani am ajuns să dăm noi pe noi înşine.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°