Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat suspectat de înşelăciuni prin anunţuri fictive pe internet, reţinut. Ce recomandă poliţiştii cu privire la cumpărături online

Publicat in Press Alert, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Un bărbat suspectat că a înşelat mai multe persoane, prin anunţuri online fictive de vânzare a unor produse electronice, a fost prins de poliţişti în Ilfov şi reţinut, urmând să fie prezentat instanţei, cu propunerea de arestare, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Mediafax. Suspectul, în vârstă de 36 de ani, ar fi postat pe site-uri de specialitate anunţuri de vânzare a unor bunuri electronice, însă, după ce primea banii, nu mai livra marfa, susţin poliţiştii.

La dosarul penal din acest caz, constituit la nivelul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, au fost conexate 16 plângeri penale depuse de victime din mai multe localităţi, a precizat sursa citată. Pentru identificarea suspectului, poliţiştii au făcut o percheziţie în judeţul Ilfov, la locuinţa acestuia, de unde au ridicat două laptop-uri, trei telefoane mobile şi cinci cartele telefonice, medii de stocare a datelor, carduri bancare şi înscrisuri ce pot constitui mijloace de probă, mai arată IGPR.

Bărbatul este suspectat că, începând din septembrie 2012, ar fi postat anunţuri de comercializare a unor bunuri electronice (laptop-uri, telefoane mobile, cartele telefonice prepay) pe site-uri de comerţ online. În urma acestora, el ar fi fost contactat telefonic de cumpărători pe care i-ar fi convins să-i achite un avans sau întreaga contravaloare a bunurilor.

Banii erau trimişi în conturi deschise pe numele său, însă bunurile ce făceau obiectul tranzacţiei nu ar mai fi fost livrate cumpărătorilor. Imediat după depunere, suspectul ar fi ridicat banii de la bancomat, schimbând imediat anunţurile şi numerele de telefon utilizate şi găsind noi victime de pe teritoriul întregii ţări, mai spun anchetatorii.

Până în prezent, valoarea prejudiciului cauzat este de peste 30.000 de lei. Poliţiştii recomandă, printre altele, să nu fie plătite în

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°