Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul reduce salariile directorilor din companiile de stat. VEZI cât de bine plătiți sunt aceștia. Ponta "nu știe ce a ajuns la presă"| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 mai 2013 ·

Guvernul a adoptat azi Ordonanţa de Urgenţă prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat, care vor putea fi de cel mult şase ori mai mari faţă de venitul mediu brut dintr-o ramură, a anunţat miercuri ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea. Sursa: Razvan Valcaneantu

În același timp, Biroul de Presă al Guvernului a transmis un tabel în care sunt prezentate, în dreptul managerilor din companiile de stat, fără explicaţii suplimentare, " lista indemnizaţiilor la care a facut referire premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de guvern".

În timpul ședinței de Guvern, premierul a afirmat că cei mai "amărâți" directori "au" salarii de 6000 de euro.

"Am văzut şi eu companii de stat la care punem manageri privaţi. Nu ştiu de ce suntem miniştri şi nu lucrăm la Nuclearelectrica, că cel mai mic venit este de 484.000 lei pe an. Am tot discutat despre această problemă, domnul ministru de Finanţe zice să nu dăm tot cât se câştigă lucrând la companii de stat, dar văd aici salarii de 11.000 de euro, de 8.000 de euro, cei mai amărâţi au 6.000 de euro", a spus Ponta.

Ulterior, premierul Victor Ponta a susținut în această seară că nu ştie "ce a ajuns la presă" în privința indemnizaţiilor directorilor din companii de stat, date transmise chiar de biroul de presă al Guvernului, şi afirmă că în şedinţa Cabinetului a fost discutat un tabel care includea de fapt sume propuse pentru bugetul pe acest an.

Și ministrul Bugetului, Liviu Voinea a revenit cu completări în brieful de presă de la finalul ședinței de Guvern, acesta precizând: "exemplele pe care le-a dat domnul prim-ministru se referă la propunerile de buget pentru anul 2013 şi acesta este şi motivul urgenţei acestui act normativ, pentru a preîntâmpina ca bugetele pe anul 2013 ale acestor companii să se bazeze pe salarii, pe contracte de mandat, cu sume exagerat de mari".

Astfel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 18 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 44 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°