Mario Felgueiras încearcă să-şi mobilizeze coechipierii, după înfrângerea din meciul cu Oţelul (scor 0-1). Eroul de la Braga şi Manchester le reaminteşte colegilor săi că CFR Cluj păstrează şanse reale la locul secund, aşa cum şi Cupa României continuă să fie un obiectiv tangibil.
Portarul celor de la CFR s-a arătat afectat de înfrângerea din meciul cu Oţelul, însă nu depune armele. "Super Mario", omul ale cărui parade au făcut posibile victoriile campioanei de la Braga şi Manchester, le cere coechipierilor să nu-şi piardă încrederea şi să se mobilizeze. "Eu spun că trebuie să ridicăm capul, vine meciul următor. Atunci vedem ce se întâmplă. E normal, toată lumea este tristă, dar acesta este fotbalul", a declarat Felgueiras la Digi Sport.
Portughezul i-a lăudat pe învingătorii CFR-ului şi a ţinut să le reamintească şi coechipierilor că nimic nu este pierdut şi că locul 2 în campionat, dar şi Cupa României, sunt obiective aflate în continuare la îndemâna lor. "E clar că Oțelul a jucat bine, se vede că au o echipă valoroasă. Ei au profitat de faptul că nu suntem într-un moment bun, ne-au dat gol, iar apoi s-au apărat foarte bine. Noi avem și foarte mulţi jucători accidentați, dar cu toții trebuie să demonstrăm de ce suntem în stare. Important e că avem încă șanse pentru locul al doilea, mai avem și Cupa, iar suporterii noştri trebuie să fie alături de noi", a mai spus Felgueiras.
CFR Cluj a fost învinsă în această seară, pe teren propriu, de Oţelul Galaţi, cu scorul de 1-0. După acest eşec, campioana en-titre rămâne cu 33 de puncte şi se află abia pe locul 6, la 20 de puncte în urma liderului Steaua.