Romania nefotogenica e, oricum, tara desprinsa de comunism. Nu si de sechelele acestuia. Atit de vizibile inca. In convulsiile pe care sintem obligati a le suporta. Ar merge tot asa de bine si Romania dizgratioasa, daca am pica, la rindu-ne, in sindromul mizerabilist, ce face ravagii in media romaneasca.
Eufemismul incearca doar, cu surdina pusa, un diagnostic ceva mai blind, oricum nu unul catastrofic. In genul celor la moda.
Nu-i de evitat... metodologic, o raportare la celelalte Romanii, de nu cumva doar la una singura, pe care am pierdut-o pe drum, si nu mai sint sanse a o regasi: Romania interbelica. Frinta dureros de invazia sovietica si de otrepele autohtone ajunse in fruntea tarii dupa trecerea tancurilor. Oricite rezerve or exista, cealalta tara, de pina la razboi, isi alesese deja un traseu european de indubitabila prosperitate. Fara trauma conflictului, ar fi mers in pas cu o Cehoslovacie. Si ea insa stopata in aceleasi conditii.
Regalitatea traditionala oferea garantiile cele mai onorabile. In aceasta parte a Europei, vinzolita si pina atunci de ignobile incertitudini institutionale. Cu permanente pusee republicane. Imagini revenite, in sfirsit, pe ecrane arata un fast reprezentativ de foarte buna calitate, de vreme ce protagonistii proveneau din curti europene de prim rang, dar si din stratul nobil instarit al tarii. Poate doar panasul usor extravagant al unui Carol al II-lea - altfel monarh pe cit de aventuros, pe atit de luminat (intr-o Europa ce-si astepta tragedia) - sa distoneze oarecum.
Peste acea Romanie roza au navalit celelalte, Romaniile stacojii ale comunismului de import. De care de-abia acum incercam, dramatic, sa ne despartim definitiv.
Romania desfigurata, cea de sub dictatura unui pe cit de rudimentar, pe atit de resentimentar Dej, pare sa se stearga treptat din memorie. Pare. De n-ar fi stind la originea regimur
