Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce aduce nou spitalul-fundaţie

Publicat in Romania Libera, luni 8 august 2011 ·

Achiziţiile de medicamente nu vor mai fi făcute la suprapreţ, deciziile majore vor fi luate de un con­siliu de administraţie, iar când situaţia o impune, se poate împrumuta direct de la bănci - iată câteva dintre caracteristicile spitalului-fundaţie care este prevăzut să apară o dată cu noua lege a sănătăţii.

După demisia de joi a ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, UDMR a discutat mai multe variante de posibili înlocuitori, fără să se şi ajungă la o concluzie: Korodi Attila, fostul ministru al Mediului, agreat atât de PDL, cât şi de UDMR, Vass Levente, consilierul ministrului demisionar, sau Laszlo Attila, actualul viceprimar al Clujului. Indiferent care va fi varianta aleasă de UDMR, viitorul ministru nu doar că va avea de gestionat un buget care ajunge doar până în toamnă, dar va trebui să continue şi reforma, ce include noua lege a sănătăţii.

Cheltuielile cu personalul, reduse de două-trei ori

Potrivit proiectului de lege, o mare parte dintre spitale vor fi privatizate şi vor deveni societăţi comerciale, asociaţii sau fun­daţii. Asta înseamnă că îşi vor schimba statutul juridic, vor avea un investitor şi un consiliu de administraţie. Acesta va gestiona atât resursele umane, cât şi pe cele financiare. „În spitalul public, de exemplu, managerii au voie să angajeze personal nou doar dacă alţi şapte oameni îşi dau demisia. În spitalul-fundaţie sau asociaţie, managerul poate face angajări în funcţie de nevoi. Poate aduce chiar medici din străinătate, dacă doreşte", a explicat pentru RL Cristian Vlădescu, preşedintele Comisiei Prezi­den­ţiale pentru Elaborarea Politicilor de Sănătate. În fapt, politica de personal din spitale nu va mai depinde de Legea Finanţelor Publice, ci de nevoile reale ale res­pectivei unităţi sanitare. Totodată, vor scădea cheltuielile cu personalul. În prezent, 80% din bugetul unui spital este destinat salariilor medicilo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 52 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°