Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DD TV. Cu D de la Demenţă

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Noţiunea de şocant îşi pierde sensul când vine vorba de OTV sau DD TV.

Ceea ce se întâmplă, de câteva zile, în studioul „televiziunii poporului" întrece orice imaginaţie. În urma unei sancţiuni dictate recent de Consiliul Naţional al Audiovizualului, Dan Diaconescu şi acoliţii săi au organizat o transmisiune spontană şi extraordinară, ca la revoluţie, sub genericul „Jos Cenzura! Jos Băsescu! Jos labele de pe OTV!" N-ai spune, dacă priveşti numărul de circ montat în scenă de cel care se recomandă drept „viitorul preşedinte", că se va găsi vreun om întreg la minte care să-l ia în serios.

Sigur, dacă te uiţi la mulţimea pestriţă care se înghesuie să încapă în cadru sau la sondajele de opinie care-l creditează cu aproape 20%, rezultă că personajul nu duce lipsă de fani. Dimpotrivă. Însă noţiunea de şocant îşi pierde sensul când vine vorba de OTV sau DDTV. Cele două canale (la propriu!) sunt mai degrabă de domeniul psihiatriei, decât al presei sau al politicii. Şi nu de azi, de ieri. De când s-a cocoţat pe micul ecran, individul a călcat în picioare orice regulă legală şi orice limită a bunului-simţ. A invitat în platou toţi dezaxaţii, unora le-a dat chiar să-şi facă propria emisiune, a populat eterul cu infractori care-ţi sperie copiii seara şi cu fufe care dansează din buric în direct, ba chiar s-a lăsat el însuşi aruncat în tomberon. Doar-doar o să-i crească ratingul.

Într-o asemenea faună, ce pare desprinsă din scrierile suprarealiste, n-are de ce să ne mire că domnu' Dan, cum îi zic apropiaţii, e pe val! Tună şi fulgeră contra „ciocoilor", pe care, ne asigură, îi va băga la puşcărie în 24 de ore după ce va fi ales. Schiţează planuri de salvare a ţării, le promite telespectatorilor şi simpatizanţilor că fiecare dintre ei va primi câte 20.000 de euro. Fireşte, dacă îndeplinesc „punctajul": un punct dacă se înscriu în PPDD, alte trei puncte dacă v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°