După ce lasă Parnasul pe dreapta, drumul începe să urce de-a lungul văii stîncoase spre "buricul pămîntului", acolo unde s-au întîlnit cei doi vulturi cărora Zeus le-a dat drumul de la cele două margini ale lumii: Delphi. De aici, aşezată pe trepiedul sacru considerat a fi însuşi tronul lui Apollo, deasupra pietrei sacre Omphalos, simbolizînd centrul lumii, Pythia traducea lumii greceşti voinţa zeului. Iar cînd clientela a crescut peste măsură, delfinienii au schimbat programul de la o zi pe an la a şaptea zi a fiecărei luni şi au pus la treabă trei Pythii în loc de una singură... Pe înălţimile dimprejur se mai văd urme de zăpadă, golful Itea străluceşte la picioare iar miresmele pămîntului în floare te învăluie de pretutindeni într-un mod care nu te poate duce cu gîndul la nici un alt meleag. Ideea de centru al lumii devine persuasivă. Grupul nostru se îndreaptă spre alt centru, cel european al culturii. Aici, după cum sună programul, va trebui ca, timp de patru zile, să "facem să avanseze gîndirea asupra patrimoniului şi să analizăm modul în care schimbările politice, sociale şi economice actuale din Europa constituie o provocare cu privire la modul nostru de a gîndi trecutul". Proximitatea fizică cu sediul Pythiei face analogia aproape explicită: ca buni intelectuali, va trebui să interpretăm pentru "cetate" semnele trecutului, aşa cum Pythia le interpreta pe cele ale Zeului. Iar pentru aceasta Comunitatea Europeană este gata să ne aducă ofrandele sale financiare. Si aşa începe marele ritual. Fiecare îşi citeşte nesfîrşita sa comunicare şi răspunde condescendent la foarte scurtele întrebări. De discuţii nu e timp, căci trebuie să respectăm programul.

Importante nu sunt atît ideile, cît punerea lor în scenă. Să vii tocmai de la Los Angeles ca să spui chestia asta, ce risipă! - se revoltă un artist pierdut prin asistenţă. Se înşeală însă. De fapt, nimen