Începând cu 1 ianuarie 2014, străinii vor putea cumpăra terenuri agricole în România. Unii au exprimat motive de îngrijorare. Alţii susţin că măsura nu va avea un impact semnificativ deoarece şi până acum astfel de tranzacţii s-au operat prin intermediul societăţilor comerciale. Totuşi, anume semne de întrebare rămân, dovadă că statul propune unele măsuri de protecţie.
Se spune că deja 9-10% din terenul agricol este în proprietate străină. Dacă înstrăinările de acest gen vor continua într-un ritm crescător ˗ ceea ce explică şi îngrijorarea ˗ în perspectivă ţara s-ar putea confrunta cu o problemă deosebit de dificilă.
Negociatorii Tratatului de Aderare la UE n-au luat în considerare situaţia specifică a României. Nicăieri în arealul fost sovieto-comunist, cetăţenii nu au fost despuiaţi de proprietate ca în cazul nostru. Urmarea a fost ˗ şi încă se menţine în bună măsură ˗ depopularea mediului rural, sărăcirea satelor care au luat calea oraşelor. La rândul său, retrocedarea postdecembristă a terenurilor agricole n-a fost însoţită de măsuri de sprijin material şi financiar pentru refacerea gospodăriilor, încât pământul restituit a devenit, în multe cazuri, o povară. Astfel se explică rămânerea în nelucrare a suprafeţe întinse de teren şi tot astfel, abandonarea sau tendinţa de lepădare de el. Dacă luăm în seamă şi tentaţia banului ˗ o boală fără leac în zilele noastre ˗ putem intui motivele de îngrijorare.
Integrată în UE, România va continua să fie un stat, în unire sau asociere cu restul statelor comunitare. Nu se întrevede dizolvarea statelor europene într-o entitate amorfă, ţinând seamă de identitatea lor istorică. Nu cred că vom ajunge să vorbim de un popor european cum vorbesc americanii. Alta ne-a fost istoria, altele sunt condiţiile de unire. Înzestrată cu o suveranitate specifică, Uniunea va lăsa statelor componente o zestre de suverani