Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobilizare PNL anti-Băsescu / Cu mic, cu mare, in campania pentru referendum

Publicat in Jurnalul, vineri 27 aprilie 2007 ·

Liberalii au decis să sprijine demiterea lui Traian Băsescu, a anunţat premierul Tăriceanu, pentru că "nu este ceea ce părea să fie in 2004", a incălcat Constituţia, iar asupra lui planează "elemente de corupţie".

Toţi liberalii, de la ministru la parlamentar şi şef de filială, se vor mobiliza in campania pentru demiterea lui Traian Băsescu, unul dintre argumentele liderilor PNL fiind "actele de corupţie" ale preşedintelui suspendat. Anunţul războinic a fost făcut ieri de preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa conducerii partidului, şedinţă in care s-a decis ca liberalii să se implice activ in campania premergătoare referendumului, pentru a fi "consecvenţi" cu votul din Parlament in favoarea susupendării. Deşi la şedinţa de luni a liderilor liberali balanţa a inclinat spre o strategie pacifistă, fără să se ia o decizie, ieri liberalii au intors foaia. Tăriceanu a justificat cu trei argumente decizia liberalilor de a susţine demiterea şefului statului.

ARGUMENTE. "Preşedintele s-a schimbat faţă de ceea ce părea să fie in 2004", adică nu mai este un preşedinte care uneşte, ci unul care dezbină, a explicat Tăriceanu primul argument. Al doilea: Traian Băsescu a incălcat Constituţia, lucru sancţionat de Curtea Constituţională, a susţinut premierul, deşi CC a dat aviz negativ propunerii de suspendare, tocmai pentru că nu a considerat aceste fapte ca fiind grave. "Constituţia nu este facultativă, iar Train Băsescu a făcut multe inovaţii in acest domeniu", a completat Tăriceanu. Al treilea argument invocat de Tăriceanu este legat de "elementele foarte grave de corupţie care il privesc pe Traian Băsescu şi care nu trebuie trecute cu vederea". intrebatinsă despre ce fapte de corupţie vorbeşte, premierul a spus că s-a referit la cele care au ţinut pană acum prima pagină a ziarelor. Tăriceanu l-a anunţat ieri şi pe şeful de campanie al liberalilor,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 52 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Danielle Collins, adversara Irinei Begu în optimi la Roma

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, s-a calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului de la Roma, fază în care o va întâlni pe Irina Begu. Collins a învins-o în 16-imi pe sportiva franceză Carolin

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°