Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Spune-le edililor unde ai vrea să lucrezi

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Cititorii pot propune pe suceava.adevarul.ro idei care să scoată industria Sucevei din inerţie

Acum comune, peste 20 de ani cartiere

Sucevenii consideră că oraşul este mort la ora actuală din punct de vedere industrial şi speră ca în viitorul apropiat să apară noi locuri de muncă care să-i salveze de la şomaj.

Edilii suceveni sunt sceptici când vine vorba despre viitorul industriei şi nu văd cu ochi buni nici gradul tot mai ridicat al şomajului. În schimb, edilii doresc să umble la imaginea străzilor şi a utilităţilor: „Cum va arăta oraşul peste 20 de ani nu pot spune, abia peste cinci ani pot să-mi fac o părere. În centru vor fi parcări subterane, iar străzile vor fi toate asfaltate. Pentru că suntem în criză, nu cred că va veni niciun investitor să verse bani în Suceava, aşadar nu văd cum ar putea fi mai multe locuri de muncă peste 20 de ani“, spune Viorel Seredenciuc, viceprimarul Sucevei.

Sucevenii vor fabrici de prelucrare a lemnului

Un singur lucru e sigur din perspectiva viceprimarului. „Anul acesta, scoatem Termica la licitaţie şi aşteptăm să vină cineva să construiască o nouă centrală. În felul acesta, toţi sucevenii vor avea apă caldă şi căldură în viitor“, adaugă Seredenciuc. Sucevenii speră la noi locuri de muncă şi la o redresare economică a oraşului. „De exemplu, de ce nu se mai construieşte o fabrică mare de mobilă? Lemn este, slavă Domnului, iar marfa să fie distribuită în toată ţara, chiar şi exportată“, spune Eugenia Stan, agent de pază.

Alţii, mai pesimişti, văd salvarea din exterior: „Zona industrială nu mai poate fi resuscitată de către cei care trag sforile în prezent, ne trebuie un om din afară care să vină să investească, să adune forţă de muncă şi să bage bani în producţia de pantofi, mortar sau prelucrarea lemnului. Mi-ar mai plăcea să văd ferme în judeţ, care să asigure oferta de produse din carne la preţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 11 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°