Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi suceveni, premiaţi la concursurile naţionale

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 4 iunie 2013 ·

În perioada 31 mai - 2 iunie s-au desfăşurat fazele naţionale ale concursurilor „Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului” şi „Copiii şi drepturile lor”, ambele ajunse la a şasea ediţie şi desfăşurate la Oradea.

Judeţul Suceava a fost reprezentat la primul concurs de echipajele de la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, format din elevii Bogdan Straton şi Marius Păvăluc, coordonaţi de prof. Valerica Ignătescu, care au obţinut premiul I şi premiul special pentru cea mai relevantă cercetare la categoria gimnaziu, şi echipajul Colegiului Silvic Bucovina, din Câmpulung Moldovenesc, care a obţinut premiul al II-lea la categoria liceu.

La categoria învăţământ gimnazial, concurenţii au avut de parcurs patru probe: realizarea unui afiş A3 având ca temă „Viitorul Terrei este în mâinile noastre”, realizarea unui pliant, care să ilustreze, prin text şi desen, aspecte din activitatea de investigare şi cercetare a unui areal, o compunere, care să surprindă exemple de „bune practici” din activităţile extraşcolare de educaţie pentru protecţia mediului şi relevanţa investigaţiei într-un areal şi o prezentare PowerPoint cu exemple de „bune practici”, privind rezultatele investigaţiilor/experimentelor desfăşurate în arealul „adoptat”.

La categoria învăţământ liceal, elevii au realizat un afiş A3 cu tema „Viitorul Terrei este în mâinile noastre”, un pliant, care a ilustrat, prin text şi desen, aspecte din activitatea de investigare şi cercetare a unui areal, un eseu, care a surprins exemple de „bune practici” din activităţile extraşcolare de educaţie pentru protecţie a mediului, o prezentare PowerPoint cu exemple de „bune practici”, privind rezultatele investigaţiilor/experimentelor desfăşurate în arealul „adoptat” şi un film de trei minute pe teme de educaţie ecologică.

Două diplome speciale la concursul „Copiii şi drepturile lor”

L

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°