Varsat de vint Zaharia Sangeorzan-Zahei avea obsesia mastilor - ale autorului, ale personajelor - si el insusi a purtat mai multe masti, dar atit de bine incit cel putin una n-a fost descoperita decit in arhivele secrete, si totusi comentariile si cogitatiunile sale dovedesc un spirit nelinistit, in raspar cu incorsetarile "iepocii". Colegul meu de la "Cronica" Zaharia Sangeorzan-Zahei, cum ii spuneam - nu era lipsit de un anume haz, daca treceai peste oportunismele lui si peste bolovanoasa-i exprimare, orala sau scrisa, pusa (de el!) pe seama faptului ca "asa se vorbeste la noi, in Ardeal...". Intr-o vreme, era mereu "intepat" prin reviste pentru agramatisme si redundante, iar la "Serile Dialog", de la Casa Studentilor, George Pruteanu (care facea un fel de revista a presei literare) isi etala intreg umorul lingvistic pe seama bulimicului cronicar. (La o masa, la "Hanul Ancutei", Zahei a infulecat vreo 50-60 de sarmalute - in foi de vita, in foi de varza - spre uluirea lui DRP si a celorlalti scriitori, care nu-i cunosteau apetitul.) "Tutulol" celor care il intepau sau il blamau, el le raspundea cu o vorba preluata de la Paunescu (Adrian): "Las' sa vorbeasca, sa ma critice cit mai multi. Afla natiunea!" Pe atunci nici nu mi-ar fi trecut prin cap ("cap sec", vorba lui Dinca-bate-bine) ca bulimicul nostru coleg (diabetic, saracul) este informator al Securitatii, pe ale carei liste l-am aflat, cu stupoare, dupa '90. Dar, daca as fi colationat oportunismele literare (scria mereu despre scriitori cu functii) cu faptul ca sora-sa se casatorise cu un francez si emigrase, cu faptul ca nu "birfea" (ca noi) regimul si cu plecarile lui in Italia (la invitatia lui Iosif Constantin Dragan!), poate ca mi-ar fi cazut fisa... Un clinchet ar fi trebuit sa aud de prin 1976, cind, la o reducere de personal redactional, Zahei a sarit din schema, cu acordul (tacit) al intregii redactii.