O mare parte a populatiei Romaniei, inghesuita in sala de asteptare, se intreaba obsedant: "Ne va fi mai bine dupa 1 ianuarie 2007?". Raspunsul nu e deloc fascinant. Caci un timp, un an sau poate chiar doi, o sa fie mai rau.
Un lucru e limpede: romanii vor trai mai bine cand vor munci mai bine! Ati putea gandi: "Asta-i o lozinca". Ei bine, nu e lozinca. E crudul adevar.
Ce inseamna a munci mai bine ? Vest-europenii au o productivitate a muncii de cateva ori mai mare decat romanii. Si, in consecinta, au si castiguri (din munca) de cateva ori mai mari. Iata un indiciu - departe insa de a fi singurul - cu privire la ceea ce inseamna a munci mai bine. Adaugand, langa productivitate, o serie de criterii legate de avantajele competitive, intre care informatiile economice, tehnologiile, viteza de reactie la cerintele pietelor, calitatea produselor, eficienta, obtinem un tablou ceva mai larg al cerintelor pe care urmeaza sa le indeplinim dupa 1 ianuarie 2007. Atat timp insa cat, la noi, vor fi cocolosite pierderi, arierate, deficite, pe scurt o economie ineficienta care produce inflatie, plus o birocratie umflata artificial, mare consumatoare de cheltuieli bugetare si creatoare de obstacole nu numai pentru investitori, ci si pentru cetateanul obisnuit, romanii nu vor trai mai bine.
Desigur, tara are nenumarate nevoi, multe sunt urgente, dar nu mai putem sa judecam totul obsedati de aceste nevoi si de cheltuielile pe care le-ar antrena satisfacerea lor. Fiindca n-am face altceva decat sa cumparam iluzii. E timpul sa pornim de la veniturile ce pot fi efectiv adunate, din resurse interne ori din finantari externe. O astfel de schimbare de conceptie nu mai poate intarzia. Inainte de orice, integrarea europeana presupune, pentru economia romaneasca, noi exigente calitative, noi constrangeri. Ceea ce inseamna ca vom fi obligati sa ne dezbaram de multe dintre