Cum sa-ti fie frica (sau jena) de propria identitate? Nu poti abdica de la datele tale funciare, nu le poti transgresa spre o identitate noua: le avem intr-un chip intrinsec si inamovibil. George Damian vorbeste, in „Timpul" din saptamina trecuta, despre „frica de asumare a identitatii romanesti". Frica aceasta ar fi efectul unei nostalgii imperiale paguboase, cum zice tot el. „Superioritatea" ardelenilor, spre exemplu, n-ar fi decit expresia nostalgiei dupa Imperiul Austro-Ungar: „Multi ardeleni regreta «civilizatia» austro-ungara din dorinta de imitare si preluare fara discernamint a ceea ce cred ca reprezinta «valorile occidentale»". In realitate, potrivit lui Damian, ar fi vorba de frica in cauza, adica cea de asumare a romanismului, coroborata, ea, - sau insotita - de „dorinta de dizolvare in structura unui imperiu care da impresia maretiei". Lucrurile ar sta la fel si in ceea ce priveste Basarabia, cu diferenta, desigur, ca aici asiduitatile au drept obiect fostul Imperiu Rus. Sa mai retin o idee demna, dupa mine, de interes: „Nostalgia dupa fostele imperii indica gradul de asimilare la care s-a ajuns". Asadar, frica de a-ti asuma identitatea (eu as folosi un alt cuvint, jena, pentru ca de multe ori anume mobilul acesta functioneaza) si un grad avansat de asimilare. Sint doua idei cu un grad plauzibil de pertinenta, daca imi ingaduiti sa spun asa. Adica explica intrucitva o stare de lucruri care este, totusi, de neexplicat in termeni rezonabili. Cum sa-ti fie frica (sau jena) de propria identitate? Nu poti abdica de la datele tale funciare, nu le poti transgresa spre o identitate noua: le avem intr-un chip intrinsec si inamovibil. Metamorfoze de tipul acesta nu sint posibile in marginile unui destin, oricit de sofisticat si, cum sa zic?, de permeabil ar fi omul: primul strat cultural - cel care ne face identitatea - este foarte obstinat in acest sens si, de fap