Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Vezi ce spune Keith Shannon, ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, despre politicienii moldoveni

Publicat in Adevarul, vineri 9 decembrie 2011 ·

Într-un interviu pentru „Adevărul" , ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova ne-a împărtăşit lucrurile care vor aduce mai aproape cele două ţări. Diplomatul ne-a vorbit şi despre provocările cărora trebuie să le facă faţă un stat membru al UE, dar şi unul în devenire.

Adevărul: Domnule ambasador, cu ce provocări se confruntă un stat membru al Uniunii Europene?

Keith Shannon: În prezent, cele mai mari provocări pentru statele membre ale UE sunt cele de ordin economic. Nu mă refer doar la criza din zona euro. Sunt provocări ce cuprind arii mai largi. Este vorba despre cum să stimulezi şi să asiguri o creştere puternică şi durabilă, astfel încât Europa să poată continua să concureze în economia globală. Sprijinirea inovaţiilor, deschiderea pieţelor noi şi reducerea barierelor comerciale sunt esenţiale pentru a face faţă competiţiei.

Luând în consideraţie actuala situaţie din interiorul UE, mai crede Marea Britanie într-o viitoare extindere a comunităţii?

Poziţia guvernelor britanice cu privire la extinderea UE este consecventă. Regatul Unit sprijină perspectiva aderării ţărilor eligibile, capabile şi dornice să îndeplinească criteriile politice şi economice necesare.

Credeţi că Republica Moldova va reuşi în drumul său spre UE? Avem capacitatea, potenţialul şi dorinţa necesare pentru a deveni un stat-membru?

Sunt foarte optimist în această privinţă. Mă aflu în Republica Moldova de pe 1 aprilie 2009 şi am văzut între timp multe progrese. Moldova se mişcă rapid în negocierea Acordului de Asociere cu UE şi sper că în curând vor fi lansate şi negocierile privind Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb.

Care sunt principalele probleme pe care trebuie să le soluţionăm pentru a ne apropia de UE?

Cheia apropierii Moldovei de UE nu constă în semnarea acestor acorduri. Esenţial este ca aceste documente să fie impleme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 43 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°