Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzoiencele au „spart” Rulmentul câştigând derby-ul suferinţei

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

HCM Buzău a mai reuşit o victorie importantă în actualul sezon, trecând pe teren propriu de fosta campioană, Rulmentul Braşov, de fapt un derby, dar al suferinţei, ambele echipe luptând pentru evitarea retrogradării. Importanţa partidei a avut un impact pozitiv asupra publicului buzoian, care a venit într-un număr poate nesperat de mare să încurajeze HCM-ul. Iar fetele antrenate de Romeo Ilie nu i-au dezamăgit.

Cu o echipă neexperimentată, braşovencele nu au făcut faţă tăvălugului buzoian. După patru minute de joc, HCM-ul deschide scorul, fiind egalată la faza imediat următoare. Din acest moment, buzoiencele au pus stăpânire pe teren, distanţându-se încet, dar sigur pe tabela de marcaj. Diferenţa maximă de goluri s-a înregistrat în minutul 19, scor 10-4.

Simţind momentul dificil al echipei sale, Mariana Târcă cere time-out. Rezultatul se vede imediat, Rulmentul înscriind trei goluri consecutive, apropiindu-se ameninţător. Din fericire Goran şi Compania depăşesc momentul greu, înscriind gol după gol, asigurându-şi un avantaj confortabil la pauză, scor 14-8.

Mitanul secund s-a disputat sub aceleaşi coordonate, cu HCM vioara întâi. Lipsa condiţiei fizice si-a făcut simţiţă din nou prezenţa în tabăra buzoiană. Din minutul 45, oaspetele au început să marcheze la fiecare atac, spre disperarea tuturor, astfel că în minutul 50, buzoiencele mai aveau un singur gol avantaj, 23-22.

Romeo Ilie solicită time-out-ul salvator. Buzoiencele îşi fac ordine în joc, refăcând diferenţa de 5 goluri, 28-25 în minutul 56.

Finalul aduce un public în delir, suporterii aplaudând în picioare minute în şir victoria împotriva Rulmentului, scor final 30-26.

HCM Buzău: Iordache, Geană (8g), Goran (2g), Chelaru (3g), Stoica, Cârstea (7g), Gornistu, Roşu, Rusu (7g), Paraschiv, Horjea (1g), D. Branişte (2g), Lipan.

Antrenor: Romeo Ilie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 35 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 28 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°