„I tried to be like Grace Kelly/But all her looks were too sad", cânta Mika acum trei ani, în timp ce o lume întreagă se întreba ce e şi cu acest nou-venit. Astăzi, cu un nou album, Mika e la fel de controversat, dar şi foarte popular.
Dacă ar putea fi culorile exprimate prin muzică, cu siguranţă ritmurile lui Mika ar fi cele mai potrivite. Cu părul creţ, vocea puternică şi o imagine destul de stridentă, Mika a ieşit din tipare odată cu debutul său muzical: piesa „Grace Kelly", pe care aţi auzit-o, cu siguranţă din 2007 încoace. Cântăreţul a făcut încă de pe atunci senzaţie, atât datorită sunetului inedit, cât şi a personalităţii sale excentrice, şi pe bună dreptate. Întâi numele. „Mika", un nume de scenă uşurel, nu poate fi decât un pseudonim sau o prescurtare de la vreun alt nume. În cazul acesta, corectă e varianta a doua, numele adevărat fiind Michael Holbrook Penniman Jr. Cam greu de memorat. În al doilea rând, originea. Deşi cântă sub auspicii britanice, oricine s-a uitat de două ori la Mika îşi poate da seama că nu e britanic „pur sânge". De fapt, nu e britanic deloc. Michael/Mika este rezultatul combinaţiei dintre un american şi o libaneză, născut în Beirut şi crescut la Paris şi Londra. Şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Marea Britanie, iar muzica a fost dintotdeauna importantă pentru el: prima piesă a compus-o la 12 ani, după ce a ascultat o piesă a trupei Nirvana, s-a antrenat de mic cu Alla Ardakov, o soprană din Rusia, şi a sfârşit prin a urma cursurile Royal College of Music. Adevăratul său debut a avut loc la radio, cu o piesă extrasă de pe primul său album, „Life in Cartoon Motion", după care a urmat single-ul „Grace Kelly", care a urcat imediat în topul UK Singles Chart, transformând-ul instantaneu pe Mika într-un star.
În pielea lui Mika
Ca întreg albumul, piesa „Grace Kelly" este lejeră şi se poate dansa pe ritmu