Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meniuri montane sută la sută

Publicat in Jurnalul, joi 30 iulie 2009 · ·

O munteancă vrednică, purtându-şi mândră băsmăluţa care îi încadra chipul cu obraji roşii ca para, ne invită să ne aşezăm la o masă gătită după toate regulile muntelui. "Pentru început, la fiecare masă, ţuica mortală de Chiojdu, «marcă înregistrată».

Trecem apoi la iepurele tomnatic cu ciuperci"... "Tomnatic... adică mai bătrâior, nu aşa, fecioraş", glumeşte fetişcana, pe numele său Roxana Lezeu. Aflăm, mai apoi, că la "Tata Lice", la Chiojdu, iepurele din reţetă este foarte fraged, datorită condimentelor şi a vinului alb, în care este lăsat să se fezandeze timp de 24 de ore. "Se pune în tavă, se ţine la cuptor, se mai întoarce, se mai umezeşte cu baiţul respectiv în care a stat, până când se rumeneşte foarte bine şi este carnea pătrunsă." Lângă iepure se pun ciuperci "culese din apropiere, pot fi servite şi fierte sau cu oţet, după cum doreşte fiecare". Şi pentru că tema expoziţiei gastronomice din acest an de la "Drumul Muntelui" a reprezentat-o bucătăria vânătorească, gazdele au mai pregătit pulpă de căprioară, pusă la cuptor, condimentată cu vin, muşchi de mistreţ cu gălbiori şi o tartă cu afine. "Iar pentru răcorire, avem concentrat de cătină, cu apă rece de izvor. Meniu montan 100%!"

Provocarea naturii

Aceeaşi temă vânătorească au respectat-o cu stricteţe şi ceilalţi expozanţi. Melania Chiş (Pensiunea Melania, Chiojdu) a adus pulpă de căprioară la tavă şi un bulz muntenesc la grătar. Iar ca "băuturi digestive" ne-a oferit câteva şipuri cu trandafirate, caisate, afinate, toate închise bine cu dop din cocean de porumb. "Toate băuturile sunt făcute în casă. Sunt bazate pe fructe de pădure sau din grădini ori sunt pregătite din petale de trandafiri, la care am adăugat ţuică şi zahăr. Toate au la bază, de altfel, ţuica de Chiojdu, care este celebră."

Ca şi în anii trecuţi, vecinii lor de la Pensiunea Camaradu au venit cu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 57 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 2 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 6 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°