Cahier de l’Herne, nr. 90 din 2009, coordonat de Laurence Tacou şi Vincent Piednoir, îi este dedicat lui Cioran. Editorul avertizează că apariţia acestui masiv şi consistent dosar Cioran vine din dorinţa de a oferi publicului francez „o perspectivă nouă asupra omului şi a operei sale, fără parti-pris şi fără concesii“. Documentele inedite şi articolele din acest Cahier încearcă să dea seama de „un parcurs uman şi intelectual – în întreaga sa complexitate – al unuia dintre cei mai originali gînditori ai timpului nostru“. Prima parte a dosarului se deschide cu scrierile politice ale lui Cioran, printre care şi o seamă de articole politice apărute în Vremea, între 1933-1937, care fac apologia spiritului german, a eroismului şi a hitlerismului. Ajuns la Berlin, cu o bursă a Fundaţiei Humboldt, tînărul Cioran este pur şi simplu sedus de fervoarea, de eroismul, de lipsa de măsură, de „pasiunea pentru o barbarie fecundă şi creatoare“, care au făcut din Germania o ţară cu un destin. Tînărul complexat de faptul că aparţine unei culturi mici, marginale, unei ţări fără Istorie, fără destin, este impresionat de efervescenţa generată de mişcarea hitleristă. Nevoia sa personală de extaz, de sublim, precum şi mesianismul său îl fac să treacă repede de la înţelegere la entuziasm. Cioran resimte o atracţie fatală faţă de „cultul iraţionalulul, exaltarea vitalităţii, expansiunea forţelor virile, fără spirit critic, fără rezerve şi fără control“, pe care le vede la hitlerişti. Convingerea sa este că doar o pasiune intensă te poate scăpa de scepticism, doar o„cruciadă împotriva nedreptăţii şi a mizeriei umane“ te salvează de pe „culmile disperării“. Prin prisma acestei admiraţii, România nu mai prezintă interes decît în măsura în care se poate schimba şi deveni „alta“, susţine într-un articol apărut în februarie 1934, ceea ce anunţă Schimbarea la faţă a României, scrisă între 193