Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZBATERE EVZ: Sunt românii discriminaţi în lume?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 aprilie 2009 · ·

Cel mai recent raport al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (FRA), publicat ieri, şi care a fost realizat în toate cele 27 de state membre ale UE, arată că românii se simt discriminaţi, cu precădere, în Italia şi Spania.

Adică cele două state în care românii au emigrat masiv, după intrarea României în blocul comunitar. Astfel, 79 la sută dintre românii din Italia şi 43 la sută dintre cei care trăiesc în Spania se simt vulnerabili în faţa atacurilor discriminatorii şi aproape 90 la sută dintre aceştia nu cunosc nicio organizaţie care oferă asistenţă victimelor discriminării.

"Dinte pentru dinte" în Italia

În Italia, există o comunitate românească foarte importantă, de aproximativ un milion de persoane. Românii nu par a fi imigranţii "perfecţi" în Italia, nu mai puţin de 14 la sută din totalul infracţiunilor din Peninsulă în 2008 fiind atribuite acestora, potrivit ministrului italian de interne, Roberto Maroni,în scădere însă faţă de 2007.

Cel mai mediatizat caz cu un protagonist român a fost, fără îndoială, cazul "Mailat", românul condamnat anul trecut la 29 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi agresiune sexuală. Relatările amănunţite în legătură cu uciderea Giovannei Reggiani, în octombrie 2007, fotografii de la înmormântarea acesteia şi declaraţii ale familiei îndurerate au fost prezentate obsesiv de presa din Peninsulă, care începea astfel să contureze un convenabil portret robot al imigrantului român, specializat în furturi şi violuri.

Şi anul acesta, comunitatea de români a oferit presei italiene o sursă importantă de subiecte care au propagat o imagine negativă.

Răspunsul italienilor nu a ezitat să apară, mai multe atacuri asupra cetăţenilor români din Italia fiind înregistrate în ultimele luni- violuri, explozii în magazinele imigranţilor ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 21 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 38 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 47 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°