Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidul se întoarce în Giuleşti » Home, sweet home!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 septembrie 2011 ·

Giuleştenii s-au înţeles, în sfîrşit, cu CS Rapid şi au semnat ieri un contract pentru partidele cu Juventus Bucureşti, din Cupă, şi cu CFR

Pus la zid de toată lumea, jucători, conducere, fani şi antrenori, George Copos a cedat ieri şi a rezolvat problema stadionului, după ce firma care întreţine gazonul din Grant l-a asigurat că iarba va fi refăcută într-o săptămînă. Astfel, clubul de fotbal a semnat un contract cu CS Rapid, conform căruia meciurile din Cupa României, cu Juventus Bucureşti, şi din campionat, cu CFR Cluj, din etapa a 8-a, se vor disputa pe arena "Valentin Stănescu".

Chiria va fi 1.650 de euro pentru fiecare partidă, plus plata tuturor utilităţilor şi achitarea unei tranşe din datorie. Mai exact, cu 48 de ore înaintea fluierului de start al respectivului meci, rapidiştii trebuie să plătească 20.000 de lei din restanţa financiară. Aceasta e în prezent de 120.000 de euro şi va fi plătită în tranşe egale. "După ce întreaga datorie va fi achitată, vom înceta să mai semnăm contracte pentru fiecare partidă şi vom negocia o înţelegere pînă la finalul sezonului", a explicat Vali Caciureac, preşedintele CS Rapid.

Juventus, forţată de ProTV

Partida din Cupa României, care se va disputa pe 21 septembrie, dintre Juventus Bucureşti şi Rapid, ar fi trebuit să se dispute pe terenul formaţiei din liga a 2-a, dar ProTV, televiziunea care are drepturile TV pentru această competiţie, a cerut ca întîlnirea să se desfăşoare la lumina reflectoarelor pentru a putea fi transmisă în direct. Divizionara secundă a acceptat ca meciul să se dispute pe Giuleşti, după ce i-a fost promisă jumătate din suma ce va fi strînsă din vînzarea biletelor.

4 luni se vor împlini pe 21 septembrie de la ultimul meci disputat de alb-vişinii în Giuleşti, 1-0 cu FC Braşov, pe 21 mai, în ultima etapă a sezonului trecut

@N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 33 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 45 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 47 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 28 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°