Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: UPDATE / Vremea a făcut patru victime pe şoselele din judeţ (VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Trei accidente s-au produs, în această dimineaţă, în judeţul Constanţa, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteorologice nefavorabile. Trei persoane au murit pe loc în urma impactului.

UPDATE Ora 17.30. Poliţiştii sunt anunţaţi că Mihaela Dumitrache în vârstă de 38 ani, pasageră pe locul din spate, stânga, în SUV-ul Mitzubishi a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Florin Stoian nu a confirmat moartea pacientei afirmând că pacienta a fost operată şi este internată în Secţia de Reanimare, în stare critica.

UPDATE Ora 13.30 Şoferul care a provocat accidentul în care şi-au pierdut viaţa trei persoane se numeşte Gabriel Tancău Petrea (29 de ani), din Năvodari. Acesta conducea autoturismul marca Mitsubishi, cu numărul de înmatriculare CT 87 BAU, pe DN 22A, dinspre Nicolae Bălcescu spre Dorobanţu. La kilometrul 173, Gabriel Tancău Petrea a intrat frontal în Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare B 67 EHH, condus de Vasile Zaharia (61 de ani) din Dorobanţu, care circula regulamentar din sens opus. „Neatenţia în conducere şi neasigurarea schimbării de mers au fost cauzele care au dus la producerea gravului accident“, a declarat Carmen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanţa. În urma accidentului a rezultat decesul a trei persoane: Zaharia Vasile (61 de ani, şoferul Loganului), Leonora Florea (44 de ani, pasager spatel Logan), Constantin Lepădatu (49 de ani, pasager faţă Logan). Alte cinci persoane au fost rănite grav: Mihaela Nicoleta Dumitrache (pasager Mitsubishi, spate), Marian Gurin (pasager spate Logan), Cornelia Tancău Petrea (pasager spate Mitsubishi), Gabriel Tancău Petrea (şofer Mitsubishi), Ion Dumitrache (pasager dreapta Mitsubishi).

Traficul rutier a fost blocat între orele 9.00 și 10.05.

UPDATE Ora 11.15 Imediat după coliziunea dintre Loga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°