Până să ajungă cenuşă, memoria lui Sergiu Nicolaescu a fost făcută praf şi pulbere de “toleranta” noastră societate. Mai întâi au tăbărât  hienele din presă, înnebunite  să-şi înfigă colţii lacomi în halca de ştire ivită pe neaşteptate. Nici nu le venea să creadă pleaşca picată la ţanc, în toropeala stearpă a Sărbătorilor de iarnă. Brusc, familia îndoliată le-a retezat avântul necrofag, cu un anunţ sec. Nu se filmează şi nu se înhumează, discreţie ! Devoratorii de stârvuri  au turbat, au născocit fii nelegitimi şi cereri de oprire  a procesiunii, abjecţii care mai de care ! Parcă vedeam filmul “Filantropica”, cu diversiunea snopirii în bătaie a amărâtului scăpat şi el la o friptură în restaurant, devenit brusc erou televistic. “Cuirasatele” gazetăriei neaoşe şi-au lansat mortierele pline cu fecale, trăgând din toate poziţiile scabroase. Ba că valoarea regizorului este umflată aiurea, ba că decedatul  s-a gudurat pe lângă puterea comunistă şi aşa s-ar explica  droaia de producţii cinematografice,  ba că văduva n-a prea plâns, ba că... Ce mai, “curajoşii”, falnicii mânuitori de pixuri ştiau că mortul nu e în stare să răspundă micimii lor de caracter şi să-i provoace la duel ! Vă daţi seama cât răbdase sălbatica haită, câtă  frustrare a adunat ? Exemple superbe  de laşitate, nu altceva ! S-au descoperit prin haznale vecini slobozi la limbă, cu unghiile  negre de murdărie şi sufletul aşijderea, momiţi la vorbă cu te miri ce, surescitaţi de şansa de a  evada din cotidianul mahmur.

 Aţâţată de necrofagii năpustiţi  asupra  coşciugului acoperit, a intrat în scenă brava Biserică Ortodoxă. Ţâfnoasă şi neînduplecată, nu s-a lăsat până nu şi-a reconfirmat rămânerea în canonul strâmt al rânduielilor  strămoşeşti. Fără prelaţi la crematoriu, disidentul de la dogma religioasă nu pupă  slujbă la catafalc ! Tagma popească s-a arătat  ofuscată şi zău că am înţeles-o. Păi,