La Arhitectură, era ora şase seara. Scria asta pe ceasul mare şi verde, înfipt în buza fântânii. Clanc, clanc, îi plescăiau limbile mâncând timpul. Zăpada îl lovea într-o ureche şi fiecare secundă părea mai iute, mai şuierată, ca biciul vântului peste obraz. Doar iarna mai striga, şi încă vreo sută de oameni, dincolo, peste abisul bulevardului. În furia viscolului, tablele chioşcului vechilor florărese clănţăneau bacovian. În piaţă, continuau să trăiască doi cetăţeni - un om şi un om de zăpadă. Omul dansa, ca-ntr-un ritual eschimos, cu paşi mărunţi şi incantaţii aburinde, în jurul imaculatului concetăţean.
"Veniţi! Veniţi aici, în faţă!", mă striga omul de carne, ca un reproş sau ca un îndemn către toţi neveniţii. "Tu l-ai făcut?!", am întrebat apropiindu-mă. "Nu, e aici de dimineaţă…".Ca o aşteptare a primăverilor", a sunat gândul. "Nu sunteţi prea puţini?!", am întrebat iar. "E încă prea devreme" a spus el. Apoi a continuat dansul - mai concentrat, mai repede, mai apăsat.
Protest pe-ntuneric
Protestatarilor din faţa Teatrului Naţional, ieri, de 26 ianuarie - ziua lui Nicolae Ceauşescu, li s-a luat lumina. Reflectoarele televiziunilor s-au stins - doar o echipă a Antenei 3 rămânând în teatrul de operaţii -, lăsând să protesteze, cu heblul tras, vreo două sute de "oameni de zăpadă".
Repertoriul obişnuit, figuri cunoscute, pancarte fiabile. Zic să schimbăm abordarea şi iniţiez: "Astăzi ar fi fost ziua lui Ceauşescu. Cum vi se par timpurile? Mai bune, mai rele?", întreb. "Să fie sănătos!", zice un domn cu glugă şi pancartă. "Să-i fie ţărâna uşoară!", rectifică o doamnă cu căciulă şi basma. "Şi să-l ia şi pe Băsescu, după el, acolo!", mai zice doamna. "Nu-i bine să doriţi moartea…", corectează domnul. "Ei. lăsaţi, lăsaţi, că şi el ne-a dorit moartea, da?!. Prin ce-a făcut, moartea ne-a dorit-o, ce mai…", argumentează doamna. "Astăzi a
