Nicolae Cristescu, aflat în tratative cu George Copos pentru preluarea clubului Rapid, regretă că l-a făcut pe actualul patron al Rapidului "cel mai pervers negociator", conform sptfm.ro. Declaraţia lui Cristescu a venit după ce Copos ar fi înregistrat la OSIM marca "FC Rapid 1923", exact numele pe care Cristescu voia să-l dea clubului în viitor.
Ioan Taban, preşedintele Rapid, a înregistrat la OSIM două marci, una dintre ele fiind ideea lui Cristescu, în vederea înfiinţării unui nou club în Giuleşti în cazul în care negocierile nu aveau nicio finalizare.
“Multumesc tuturor celor care ma sustin. Azi eram suparat pe domnul Copos si chiar eram dezamagit de dansul, dar pana la urma ziua s-a terminat cu bine.
Impreuna cu suporterii am convenit ca noul club sa se numeasca Rapid 1923, asta in cazul in care nu ne intelegeam cu domnul Copos. Vineri, la ultima intalnire, i-am spus ca daca nu ne vom intelege vom face o noua echipa fara palmares si fara culorile visinii. Dar de aici si pana la a inregistra denumirea la OSIM, m-am simtit tradat de un prieten de 23 de ani. Astazi, la intalnirea cu el, cei prezenti, jurnalistii, m-au intrebat de asta le-am spus ca este cel mai pervers om, dar regret ca am spus aceste vorbe! Am reusit sa-l vad si sa-l intreb ceea ce a facut, iar el mi-a spus ca era obligat sa faca asta din pricina insolventei si de a proteja numele echipei. Taban a fost obligat de doamna administrator financiar sa faca asta, iar la intrebarea ca de ce au facut asta tocmai astazi, mi-au spus ca totul s-a petrecut din cauza mea, ca apucasem sa le spun despre aceasta situatie si astfel n-au mai vrut sa piarda timpul. Problema era ca suporterii hotarasera acest nou nume si nu vreau sa va spun cat de suparati erau…“, a declarat Nicolae Cristescu, in emisiunea “Fluier final”.
Cristescu a anunţat marţi seară că înţelegerea cu George Copos se află