Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici era aşteptat joi la Cernobîl să inaugureze asamblarea noului sarcofag al reactorului distrus al centralei atomice, marcând 26 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară din istoria lumii, relatează AFP.
Ceremonia urma să înceapă la ora 9.00 GMT (12.00, ora României), după depunerea unei jerbe de flori în memoria miilor de victime ale exploziei de la 26 aprilie 1986, la Reactorul numărul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, situată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev.
"Durerea de la Cernobîl este resimţită în continuare. De aceea suntem atenţi în mod constant la securitatea Reactorului 4, demolat de explozie", a declarat Ianukovici, citat într-un comunicat dat publicităţii de preşedinţia ucraineană.
Asamblarea noului sarcofag este destinată reducerii ameninţării radioactivităţii instalaţiei. Ceea ce a mai rămas din reactorul distrus a fost acoperit, în 1986, cu o şapă de beton, dar această instalaţie, construită de urgenţă, este fisurată şi nu poate fi considerată sigură.

A