Peste 50.000 de fani AC/DC de toate vârstele au trăit extazul rock-ului pur duminică seara, la concertul pe care legendara trupă australiană l-a susţinut în Piaţa Constituţiei, într-o atmosferă incendiară şi după un scenariu la înălţimea celor 37 de ani de rock împliniţi de Angus Young şi colegii săi, scrie NewsIn.
Înaintea regalului AC/DC, pe scena ridicată lângă Palatul Parlamentului au urcat americanii de la Down şi veteranii autohtoni din trupa Iris. "Cine suntem noi şi cine sunt dânşii?...", a întrebat, retoric, Cristi Minculescu.
Ca o paranteză, în timp ce artiştii se desfăşurau poliţia era însă în alertă din pricina unei alerte cu bombă declanştă în timpul recitalului Iris. Un bărbat a folosit o cartelă preplătită şi a sunat din sectorul 5 al Capitalei spunând că este o bombă în Piaţa Constituţiei. Autorităţile au făcut verificări discrete şi în cele din urmă s-a dovedit că alarma a fost falsă.
Revenind la "dânşii", românii au înţeles pentru prima dată cine este AC/DC: rock puritate 100%, spectacol total şi o desfăşurare matematică după care s-ar putea lesne preda un curs despre cum să bagi în priză zeci de mii de oameni folosindu-te de chitare, tobe şi curent electric.
Punctuali ca orice trupă care îşi respectă fanii, australienii şi-au început recitalul la ora anunţată, 21.00. Intrarea a fost pe cât de imprevizibilă, pe atât de gustată de public: cu o locomotivă, anunţând astfel din start că publicul va avea parte de ceva unic. "Bună seara, Bucureşti!", a salutat solistul Brian Johnson după prologul "Rock n' Roll Train", iar toată asistenţa anticipa deja că nu va regreta niciun leu din preţul deloc simbolic al biletelor de intrare.
Playlist-ul concertului a inclus piese "standard" programate pentru Black Ice World Tour, turneul în care a fost inclus şi show-ul de la Bucureşti. Nu au lipsit, firesc, hit-urile ce au făcut din AC/D