Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, fost ministru francez de finanţe, a anunţat vineri la Paris că a fost plasată de justiţia franceză sub statutul de martor asistat într-o anchetă asupra unui arbitraj privat contestat.
„Statutul meu de martor asistat nu este o surpriză pentru mine, deoarece am acţionat întotdeauna în interesul statului şi în conformitate cu legea“, a declarat Lagarde, citată de France Presse şi Associated Press.
Statutul de martor asistat este intermediar între cel de martor şi cel de inculpat. Aceasta înseamnă că Lagarde ar putea fi ulterior acuzată în acest caz, notează AP.
Audierile s-au axat pe rolul lui Lagarde în plata a 400 de milioane de euro către un om de afaceri controversat şi apropiat al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, pe vremea când ea era ministru de finanţe al Franţei.
Plata a fost făcută antreprenorului Bernard Tapie ca parte a unui proces de arbitraj privat pentru a soluţiona un litigiu cu banca de stat Credit Lyonnais asupra vânzării participaţiei la Adidas în anii 1990. Aceasta este văzută de mulţi francezi ca un exemplu al relaţiei confortabile dintre marile sume de bani şi marea putere în Franţa.
Tapie, fost proprietar al clubului Olympique Marseille, este o personalitate controversată în Franţa. Litigiul dintre omul de afaceri şi Credit Lyonnais se referă la o tranzacţie ce a avut loc în 1993 când Tapie a vândut către bancă participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas.
Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie susţinând că a fost fraudat.
Tapie a fost închis aproximativ şase luni în 1997 pentru complicitate la fapte de corupţie în legătură cu aranjarea unui meci de fotbal în 1993.
Credit Lyonnais, un