Politia americana considera ca autorul atacului de sambata din Arizona, soldat cu 6 morti si 12 raniti, nu a actionat singur, iar autoritatile examineaza si un colet suspect primit de Gabrielle Giffords, membra a Camerei Reprezentantilor. Giffords a suferit o rana la cap si a fost supusa sambata unei interventii chirurgicale, aflandu-se in stare critica, relateaza AFP.
Conform postului de televiziune Fox News, autoritatile analizeaza si un colet suspect adresat biroului parlamentar al lui Giffords. Coletul, primit inainte de atacul de sambata, are aparenta unei cutii de cafea, a precizat Fox News, fara a oferi detalii.
Intr-un discurs televizat, presedintele american, Barack Obama, a denuntat "o tragedie pentru intreaga tara", precizand ca printre victime se numara si un judecator federal si o fetita in varsta de noua ani.
Suspectul arestat la locul atacului, Jared Lee Loughner, in varsta de 22 de ani, a deschis focul sambata dimineata asupra participantilor la o intalnire cu Giffords, desfasurata in parcarea unui hypermarket din Tucson, Arizona. Presa americana a relatat ca el a fugit dupa atac, dar a fost imobilizat de trecatori.
Obama, care a afirmat ca Giffords ii este prietena, a promis o ancheta ampla. Directorul FBI, Robert Mueller, a fost trimis la locul incidentului pentru a coordona investigatiile.
Gabrielle Giffords, o democrata intr-un stat conservator
In varsta de 40 de ani, democrata Gabrielle Giffords este membru al Camerei Reprezentantilor din anul 2006 si este casatorita cu astronautul Mark Kelly, angajat al NASA.
Gabrielle Giffords a devenit prima femeie evreica trimisa de Arizona pentru a ocupa un loc in Camera Reprezentantilor la Washington.
Ea a votat pentru reforma sistemului de sanatate a presedintelui Barack Obama, in ciuda opozitiei ferme a republicanilor