Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Şarapova redevine lider, Monica Niculescu ocupa locul 30

Publicat in Romania Libera, luni 11 iunie 2012 ·

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, câştigătoarea turneului de la Roland Garros, a revenit, luni, pe prima poziţie a ierarhiei WTA, în care dintre sportivele române cel mai bine clasată este Monica Niculescu, ocupanta locului 30.

Şarapova nu a mai fost lider mondial din 2008, an în care, în octombrie, a suferit o operaţie la umăr. Sportiva rusă are în prezent 9.490 de puncte şi o devansează cu 690 de puncte pe precedenta ocupantă a primului loc, bielorusa Victoria Azarenka.

În ceea ce o priveşte pe Monica Niculescu, aceasta a urcat de pe locul 33 pe 30, ea având 1.735 de puncte. Următoarea româncă din clasament este Simona Halep - locul 40, în coborâre de pe 37, cu 1.400 de puncte. Sorana Cîrstea a coborât de pe poziţia 43 pe locul 51 (1.211 puncte), Irina-Camelia Begu a înregistrat tot o coborâre, de pe 59 pe 61, cu 1.030 de puncte, iar Alexandra Cadanţu a coborât de pe 78 pe 81, cu 786 de puncte.

Niculescu, Halep, Cîrstea şi Cadanţu au fost eliminate în primul tur la Roland Garros, iar Begu a acces până în turul doi.

În Top 200 WTA mai figurează cinci sportive din România: Edina Gallovits-Hall - locul 106, 645 de puncte; Alexandra Dulgheru - locul 132, 503 puncte; Mihaela Buzărnescu - locul 141, 448 puncte; Mădălina Gojnea- locul 186, 328 puncte, Elena Bogdan - locul 197, 302 puncte.

La dublu, tot Monica Niculescu este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 29, fiind urmată de Irina-Camelia Begu - locul 38 şi Sorana Cîrstea - locul 89.

Primele 10 poziţii în ierarhia WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Maria Şarapova (Rusia) 9.490 puncte

2. Victoria Azarenka (Belarus) 8.800

3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 7.230

4. Petra Kvitova (Cehia) 6.895

5. Samantha Stosur (Australia) 6.180

6. Serena Williams (SUA) 5.700

7. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.366

8. M

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°