Întocmai ca un sportiv care s-a antrenat ani la rând pentru cursa vieţii sale, Crin Antonescu îşi manifestă nerăbdarea şi îşi lansează din vreme candidatura pentru prezidenţiale, bazându-se, pesemne, pe înţelepciunea autohtonă care spune că acela care se trezeşte în zori ajunge departe. Şi Antonescu exact asta vrea: să ajungă cât mai departe. Mai precis, la Palatul Cotroceni.

Până atunci, însă, Băsescu nu pare să fie pregătit să predea ştafeta. Preşedintele a reînceput tradiţia băilor de mulţime şi se scaldă în simpatia publicului cu o plăcere vizibilă, demonstrând că poate renaşte din cenuşă, la fel ca o pasăre Phoenix a politicii româneşti.

Într-o zi călătoreşte prin ţară, apare într-o fotografie de vacanţă, iar a doua zi, tună şi fulgeră de la Cotroceni. Îşi derutează adversarii politici, lansează atacuri care depăşesc graniţele ţării şi pare că vrea să trăiască din plin zilele care i-au mai rămas din mandat.

Puţini adversari ar fi mai de temut pentru Antonescu decât preşedinte, însă liberalul nu mai are, din fericire, această problemă.

Şi atunci, de ce continuă să se întreacă în declaraţii cu şeful statului, care este ca şi ieşit din cursă?

Probabil că se teme de capitalul electoral pe care Băsescu l-ar putea lăsa moştenire unui succesor desemnat, oricare ar fi acela. O astfel de ameninţare nu este, însă, concretă: Băsescu nu pare mulţumit de nimeni, decât de el însuşi.

O altă explicaţie ar fi că Antonescu nu poate ieşi din cercul vicios al declaraţiilor conflictuale, atât de comune în discursul politicienilor români şi a dovedit asta ieri, când şi-a întrerupt concediul doar pentru a reacţiona la declaraţiile făcute de şeful statului.

Deşi nu îi mai este adversar, Antonescu nu poate uita faptul că, dacă Băsescu îşi pierdea funcţia în 2012, el s-ar fi aflat în locul său. Este şi motivul pentru care s-a înscris, c