Ştiu, e prea mult Becali, mi se face greaţă şi numai când îi pronunţ numele, dar răul nu poate fi extirpat făcându-te că nu-l bagi în seamă! Medicul îţi tratează boala, nu se jenează s-o depisteze şi – oricât ar fi de neplăcut – să ţi-o comunice. A-l cauţiona acum pe Becali, a cărui demenţă managerială a atins cote apocaliptice, este ca şi cum l-ai fi cauţionat pe Ceauşescu în 1989. Atunci, tăcerea putea fi pusă pe seama fricii. Dar acum? Cine-şi poate închipui că epidemia corozivă de la Steaua, de la televizor, de la judecăţi interlope şi de pe capota Maybach-ului se tratează de la sine, fără intervenţia medicului? E nevoie să pronunţăm numele bolii, indiferent câtă greaţă ne-ar produce simpla ei pomenire! Scuze anticipate pentru folosirea unor expresii care zgârie şi auzul, şi bunul-simţ.

Nu-i era de-ajuns că l-a făcut „rege vagabond“ pe Hagi, „prost“ pe Lăcătuş, „jigodie“ pe Bölöni, „pămpălău“ pe Tudorel Stoica, „homosexual“ pe Balint, „nenorocit“ pe Adrian Ilie, „şpăgar“ pe răposatul Ion Alecsandrescu, „comunişti idioţi“ pe toţi foştii conducători ai Stelei. De furia latifundiarului nu putea scăpa Iordănescu, vinovat de a fi coagulat în jurul lui „o grupare ticăloasă, care vrea să pună mâna pe Steaua“.

A mai rămas cineva din echipa de aur a Stelei? Să se pregătească, pentru că-i va veni rândul! Inclusiv lui Helmut Duckadam, „eroul de la Sevilla“, abonat acum la pomana lui don Gigi. Chiar dacă pentru asta trebuie să pupe ghiulul boierului şi să tragă un scuipat în direcţia foştilor săi colegi de glorie: „Probabil, cei care îl critică au vreun interes“.

Nu mai vorbim de suporteri, etichetaţi – la grămadă – drept „cretini, dobitoci, drogaţi“.

Replica legendelor continuă prin scrisori deschise. După Gabi Balint, a intrat în joc şi Loţi Bölöni. Acesta opune grobianismului lui Becali o ironie fină, muşcătoare: „Nu