Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Grimacovschi: „Reprezint cu onoare Timişoara în capitală“

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Timişoreanca face parte din rândul bănăţenilor care ţin steagul sus în Bucureşti. Fosta profesoară de engleză o va aduce în România pe scriitoarea Sonia Choquette.

Profil:

Născută. 21.03.1974 Timişoara

Studii. Universitatea de Vest, Facultatea de Litere

Experienţă. Preparator, asistent universitar, shoping manager

Familie. Necăsătorită

Oana Grimacovschi a ales să locuiască în capitala ţării de aproape zece ani, însă revine la Timişoara ori de câte ori are puţin timp. Chiar dacă şi-a făcut un grup de amici bănăţeni în Bucureşti, familia şi prietenii vechi au rămas tot aici. Oana s-a născut în zodia „Peşti”, într-o casă de artişti. Bunica ei, pictoriţa Livia Olariu, a reprezentat un adevărat model pentru ea. „Ea mi-a modelat şi gustul pentru artă”, a spus Oana.

Liceul în regimuri diferite

De la şase ani, până la terminarea liceului, Oana Grimacovschi a fost eleva Colegiului Bănăţean. Îşi aminteşte şi acum cu plăcere de premiul I, din clasa I, de cravata roşie şi de mirosul băncilor, al caietelor şi al cărţilor. De altfel, a fost atrasă mai mereu de limba şi literatura română. „Profesoara Aloviana Achim mi-a deschis apetitul şi pentru pentru limbi străine”, a adăugat timişoreanca. Prima parte a liceului a făcut-o în comunism, însă finalul a prins-o în libertate.

„Eram în clasa a zecea când a venit Revoluţia. Aveam 16 ani şi ştiam că se întâmplă ceva serios. Îmi aduc aminte bine când am fost în centru şi am văzut vitrinele sparte şi cordoanele de soldaţi. Tata a făcut poze ascunzând aparatul sub un ziar ”, a povestit Oana.

Viaţa de licean post-revoluţionar avea să fie totalmente schimbat. „S-a schimbat atitudinea profesorilor. Toată lumea vorbea liber şi se bucura de asta. Era o perioadă în care descopeream lucruri noi”, a mai spus Oana. Pasionată de lectură, Oana Grimacovschi a ales,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 58 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 35 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 10 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°