Liviu Mihai, Nalaţi, Dedu, Popa, Alnoudji şi Tsigalko au fost puşi de lista de transferuri de Pandurii Târgu Jiu şi nu vor face deplasarea în Antalya, lista „expulzaţilor“ fiind completată de Ilie Iordache, trimis la Dinamo. Antrenorul Sorin Cîrţu a anunţat cei 29 de jucători care se vor pregăti în cantonamentul din Antalya în perioada 17-29 ianuarie: Mingote, Stanca, Mândrean, Rus, Chibulcutean, Popete, Ghindeanu, Rusu, Cardoso, Murgan, Vasilache, Păcurar, Vancea, Stângă, Orac, Tremonti, Raskovic, Simion, Piţurcă, Arrieta, Grecu, Pârvu, Stancu, Tilincă, juniorii Pleşca, Mohora, Rada şi Avrămescu, precum şi bosniacul, aflat în probe, Matijas Pejic. Cu excepţia celor patru juniori, care nu intră în calculele tehnicianului în viitorul apropiat, ceilalţi compun lotul cu care gruparea gorjeană va aborda partea a doua a campionatului. „Vreau să-mi fac o imagine despre aceşti jucători pe care aş miza în returul campionatului. În funcţie de cum se vor comporta în primul stagiu de pregătire, mai lăsăm loc de întors şi poate vom mai renunţa la unii dintre ei şi vom aduce alţii“, a anunţat Cîrţu. Tehnicianul oltean a renunţat deja la şase jucători, Liviu Mihai, Nalaţi, Dedu, Popa, Alnoudji şi Tsigalko, toţi fiind puşi pe lista de transferuri, motivând că nu poate pregăti un lot numeros. „Nu pot să prejudiciez nici interesul meu, nici al echipei. Trebuie să luăm un anumit număr de jucători în cantonament. Pe juniori îi mai scoţi din teren la unele exerciţii, dar pe ceilalţi nu se poate să-i laşi deoparte. Ce terenuri trebuie să ai ca să faci antrenament cu toţi? Plus că ar strica procesul de pregătire. Antrenezi 25 de jucători, dar nu 36!“, a motivat Cîrţu restructurarea lotului. Dacă disponibilizările lui Dedu, Popa, Alnoudji şi Tsigalko erau aşteptate, surprinde faptul că gruparea gorjeană a renunţat la Liviu Mihai şi Nalaţi, primul refăcut după un an de absenţă de pe gazo