Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine se bagă acolo unde nu-i fierbe oala

Publicat in Jurnalul, luni 24 august 2009 ·

Rar om care să se arunce cu atâta frenezie în zone pe care nu le cunoaşte şi asupra cărora n-are nici o responsabilitate directă. Un pic de eroism, un pic de fruct exotic adus din Republica Paraoya, un pic de introducere a degetului în oala unde nu-i fierbe ciorba, un fel de "Eu pot orice!" şi un pic de "Nu mă întrebaţi pe mine chestii minore!" se combină în comportamentul acestui fel special de om care, dacă rămânea adjunct cu pro­bleme de foale al fie­ră­riei din sat, poate că reuşea, într-un târziu, să-şi des­chidă şi atelier de reparat pneuri şi de pompare a aerului în ele. Când însă omul străbate aproape nebăgat în sea­mă cărările afirmării şi parvenirii, năravul de a se ilustra ca mare cunoscător, ca mare reparator şi ca mare salvator al târgurilor, bisericilor, ministerelor, raselor de câini, foraiberelor, ciocârliilor, pantalonilor bazonaţi, în­vă­ţă­mântului românesc, crizei mondiale, constipaţiilor, chelului fără tichie de mărgăritar, dar mai ales asupra economiei naţionale româneşti devine semn de pericol public.

Nu se putea ca domnului Traian Bă­sescu să-i scape problema învăţământui românesc. Asupra acestui domeniu, Constituţia nu-i dă nici un drept şi nici o obli­ga­ţie. Dar, ca şi în cazul comunismului, pentru combaterea căruia, după căderea comunismului, el a consacrat din bani publici echipe stufoase de pr­o­du­că­tori de otravă, care să arate ce lider anticomunist e el, omul de încredere al co­mu­niştilor, trimis tocmai de aceea la Anvers, Băsescu a făcut - tot pe bani publici - o comisie care să dubleze, să încalece, să strivească Ministerul Învăţământului.

Lasă că, după chestia cu Spiru Haret, doamna An­dro­nes­cu merită "uşor" strivită, pe la colţuri măcar, ca să simtă şi dânsa unde e problema grea şi unde e problema pe care dumneaei a inventat-o, de i-a scurtat justiţia trei sferturi din nas cu această ocazie; dar asta e. A

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum 58 minute
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Ștefan Birtalan, fost campion mondial de două ori cu România la handbal, a murit la vârsta de 75 de ani

HotNews acum 49 minute
Fostul mare handbalist Ștefan Birtalan, dublu campion mondial cu România, desemnat de trei ori cel mai bun jucător din lume, a murit luni la vâsta de 75 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Steaua. Ștefan BirtalanFoto: Agerpres „Ne-a părăsit un Uriaș! D

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Luminița Odobescu, la Bruxelles: România susţine relansarea negocierilor de pace în ORIENTUL MIJLOCIU bazate pe soluţia celor două state

Gandul acum o ora
La o reuniune ministerială co-organizată duminică la Bruxelles de Regatul Arabiei Saudite și Regatul Norvegiei, ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a declarat că România susține reluarea negocierilor de pace bazate pe soluți

Gabriela FIREA, mesaj de susținere din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Un om cu o bogată experiență”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a publicat un mesaj de susținere primit din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei mai importante capi

Bărbat din Timiş, reţinut după ce a agresat două femei

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Polițiștii orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut sâmbătă un bărbat care a lovit două femei. „În fapt, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 13:50,

VIDEO Aur pentru Constantin Popovici în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Constantin Popovici, campionul en-titre, a început noul sezon din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving cu o victorie, iar Cătălin Preda a terminat pe locul 4, cu săritura cu cel mai mare grad de dificultate din acest sezon Cătălin Preda

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

15°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°