Cu mai bine de 20 de ani in urma, strans uniti in jurul Partidului si a Conducatorului iubit, sarbatoream ziua de 1 Mai cu defilare, care alegorice, lozinci, mici si bere.
In ultimii ani ai regimului comunist, partea festiva a serbarii luase un nemaivazut avant in defavoarea partii cu micii si cu berea, care nu se mai gaseau deloc. Cu cat aveam burtile mai goale, cu atat eram indemnati sa scandam mai avantat pentru clasa muncitoare si calauza ei catre comunism, la care ni se spunea ca vom ajunge "in zbor". N-a fost sa fie si n-am ajuns. Nici in zbor, nici altfel. N-am ajuns la comunism, in schimb am ajuns aici unde ne gasim, intr-o lume careia nu stiu cum sa-i spun, o lume in care topaim de bucurie pe mormantul comunismului si plangem/ deplangem agonia capitalismului (cel putin a celui despre care credeam ca stim cate ceva). In fine...
Pornisem de la o sarbatoare: aceea de 1 Mai – Ziua Muncii (astazi), Ziua Internationala a Celor ce Muncesc (pana in 1989). Iata cum a fost de s-a facut ca-l sarbatorim pe Intai de Mai:
La anul 1886, in Chicago, a avut loc o greva generala la care au participat peste 350.000 de muncitori, care revendicau reducerea zilei de lucru la 8 ore. Autoritatile au intervenit in forta si s-a lasat cu sange. In acelasi an, dar la New York, a fost inaugurata Statuia Libertatii, un cadou al Frantei pentru America. Scheletul metalic al statuii a fost proiectat de Gustave Eiffel. Asadar, la 1886, a avut loc un schimb transoceanic si transcontinental. America a exportat in Europa "lupta de clasa", iar Europa a exportat peste Atlantic cel mai cunoscut simbol al libertatii.
Primul 1 Mai european a fost sarbatorit la anul 1889, la Budapesta (au participat cca 60.000 de muncitori). Dupa numai un an (1890), la Bucuresti a fost organizata prima manifestatie de 1 Mai. In 1893, tot la Bucuresti, a luat nastere
