Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum şi-a omorât România primul satelit, construit la preţuri astronomice. Explicaţiile halucinante ale şefului Agenţiei Spaţiale Române (ROSA)

Publicat in Jurnalul, duminică 23 decembrie 2012 ·

Goliat, un nume de uriaș, pentru un proiect mic. Mic, mort și foarte costisitor.

Pe 13 februarie 2012, la 13 și 12 minute ora României, a fost lansat pe orbită terestră Goliat, primul satelit românesc – românesc, în măsura în care din componente şi kit-ul cumpărate "de afară" şi puse la un loc aici rezultă un satelit românesc.

De fapt, Goliat nu a fost un satelit în adevăratul sens al cuvântului. A fost un picosatelit comun – un cub cu latura de 10 centimetri și cântărind un kilogram, destinat să dea ocol planetei de câteva sute de ori, răstimp în care să emită semnale și date către stația de la sol, prelucrate în scop științific și (mai ales) educativ.

Lansarea Goliat a fost trâmbițată cu mare fast, însă o tăcere mormântală s-a așternut apoi, absolut justificat: misiunea Goliat a fost un eșec total. Picosatelitul a transmis, o dată, informații eronate referitoare la poziția sa și... atât.

Fiind, practic, un satelit-jucărie, și costurile trebuia să fie pe măsură. Costul unui picosatelit din categoria Cubesat, cum a fost și Goliat, pornesc de la circa 30.000 de euro și arareori sar de 100.000 de dolari. Însă, pe noi, distracția asta ne-a costat cel puțin 1,5 milioane lei - 330.000 de euro . Spunem „ne-a costat”, pentru că realizarea lui Goliat a fost finanțată de statul român – adică, din taxe și impozite. Spunem „cel puțin”, pentru că cei care au cheltuit banii evită să prezinte nota de plată finală; iar 1,5 milioane a fost doar bugetul inițial. Cei care au cheltuit banii sunt ROSA – Agenția Spațială Română, coordonatorul proiectului Goliat.

Teoretic, ROSA este o instituție de stat care se autofinanțează, însă, pentru Goliat, Agenția a cerut și a primit generoasa sumă de bani de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică – ANCS, aflată, până de curând, în subordinea Ministerului Educației (în Guvernul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°