Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg de Crăciun şi frumoase spectacole de tradiţii de iarnă, la Shopping City Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Timp de patru zile, centrul comercial Shopping City Suceava găzduieşte „Târgul de Crăciun”, eveniment - expoziţie dedicat sărbătorilor de iarnă. În cadrul târgului sunt prezentate produse tradiţionale, atât alimentare, cât şi diverse creaţii artizanale, specifice sărbătorilor de iarnă sau numai bune de făcut cadou celor dragi. Pentru ca timpul petrecut la cumpărături să fie cât mai plăcut şi interesant, clienţilor li s-au pregătit numeroase surprize artistice.

„Începând de vineri şi până luni, 23 decembrie, inclusiv, în incita Shopping City Suceava se va desfăşura Târgul de Crăciun. Expozanţii s-au pregătit cu o ofertă variată de produse tradiţionale, artizanale, precum şi cadouri specifice acestei perioade. Invităm toţi sucevenii să ne viziteze, pentru că pe durata celor patru zile ale târgului vor fi recitaluri de colinde şi spectacole cu obiceiuri de Anul Nou”, a spus Anca Ciutac, reprezentantul Shopping City Suceava.

De altfel, vineri, la deschiderea Târgului de Crăciun, clienţii Shopping City Suceava au fost colindaţi, uraţi şi chiar sorcoviţi de către talentații membri ai Ansamblului artistic „Arcanul” USV, care s-au prezentat cu frumoase costumaţii tradiţionale şi un program artistic impresionant, cu urşi, mascaţi, căpriţe şi urători.

Sâmbătă, începând cu ora 12:30, vor fi prezenţi colindători din comuna Muşeniţa, Frătăuţii Noi şi grupul artistic din Zvoriştea. Duminică, clienţii se vor putea bucura de colinde şi obiceiuri de Anul Nou susţinute de artiştii din Lunca Paşcanilor, Vicov, Râşca şi Marginea.

Multitudine de oferte pentru sărbătorile de Crăciun

„Târgul de Crăciun” pune la dispoziţia clienţilor produsele a 30 de expozanţi, cu o ofertă foarte diversificată.

De la muschiuleţul de vită şi de porc, caltaboşi, şunculiţă ţărănească, pastramă, brânzeturi, peşte în cobză, miere şi produse apicole, prăjituri de casă,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 56 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 24 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 57 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°