Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomis sare către finală! Voleibalistele de la CSV au învins-o pe Galata

Publicat in Pro Sport, joi 15 martie 2012 ·

CSV Tomis Constanţa visează la finala Cupei CEV, a doua competiţie ca valoare din voleiul feminin european, după ce s-a impus, aseară, cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-21) în manşa tur a semifinalei cu Galatasaray Istanbul, disputată pe teren propriu.

În actuala stagiune continentală, fetele din Constanţa au făcut câteo victimă în toate cele trei mari naţiuni ale voleiului european. În Liga Campionilor au învins Volley Bergamo (Italia), în sferturile Cupei CEV au trecut de Dinamo Krasnodar (Rusia), iar aseară a fost rândul celor de la Galatasaray Istanbul să se încline în faţa lor.

Aşa cum spunea tehnicianul Darko Zakoc la începutul aventurii europene, numele şi bugetele adversarelor contează foarte puţin în faţa Tomisului, care a funcţionat ca o echipă şi una de o valoare inestimabilă şi în faţa trupei turce.

Constanţa a redus la tăcere o grupare care are în lot jucătoare precum Eleonora Do Bianco, considerată cel mai bun coordonator din lume, sau Rosir Calderon, cu salarii anuale însumate cât întregul buget al formaţiei dobrogene. Aseară, coordonatoare Diana Neaga şi-a servit perfect colegele din atac. Apoi, preluarea şi blocajul au funcţionat la parametri maximi, astfel că la final Tomis a obţinut o victoria mai clară decât s-a aşteptat, cu 3-0. Ca să se califice însă în finală, CSV are nevoie să câştige şi meciul retur de la Istanbul (n.r. se joacă duminică) sau să se impună în setul de aur care se va disputa în cazul în care Galatasaray va câştiga în retur.

Într-o altă semifinală europeană, dar în Challenge Cup, băieţii de la Tomis au pierdut ieri cu 3-2 în faţa echipei poloneze Politehnika Varşovia.

CSV Tomis Constanţa visează la finala Cupei CEV, a doua competiţie ca valoare din voleiul feminin european, după ce s-a impus, aseară, cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-21) în manşa tur a semifinalei cu Galatasaray Istanbul, disputată pe teren p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur

News.ro acum 16 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum

G4Media acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum. Va fi transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din oraș. Potrivit primelor informații, ard reziduuri petroliere. Nu sunt raportate victim

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Treburile casnice continuă să fie o sarcină preponderent feminină în Europa. România, Italia și Grecia – țările în care bărbații lasă casa exclusiv în sarcina femeilor

G4Media acum o ora
Poate că într-o zi diferențele salariale dintre bărbați și femei se vor reduce. Poate, cândva, mai multe femei vor ajunge în funcții de conducere. Dar cu greu se va schimba balanţa instituită de secole în cel mai puternic bastion al inegalității: vi

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 33 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 58 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°