Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Cei mai periculoşi români cer tribunalului ani mai puţini după gratii

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Paul Popa, care va fi înfăţişat astăzi în instanţa Tribunalului Hunedoara, şi Petre Şelaru, adus miercuri în faţa magistraţilor hunedoreni, s-au aflat ani în şir pe lista selectă a celor mai căutaţi infractori. Condamnările celor doi însumează 32 de ani de închisoare. Citeşte şi:

Hunedoara: Cel mai periculos infractor român, adus în faţa instanţeiHunedoara: Topul pedepselor pe care criminalii din judeţ le-au primit în acest an Cei doi bărbaţi închişi la Penitenciarul Aiud au cerut rejudecarea dosarelor în care au fost condamnaţi, în lipsă, la ani grei de închisoare, pentru atrocităţile comise.

Paul Popa, în vârstă de 37 de ani, a fugit din ţară în 2002, după ce a împuşcat în spate un tânăr din Deva, căruia i-a provocat paralizia pe viaţă. A fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Totodată, el a mai fost cercetat pentru implicarea în mai multe jafuri armate comise de grecul Konstantinos Passaris, un interlop implicat acuzat de săvârşirea mai multor asasinate. 

Popa a fost capturat în luna mai a anului trecut, în Austria, iar astăzi, el va fi adus în faţa instanţei pentru a-şi susţine cauza în dosarul în care este rejudecat după extrădare, pentru tentativă de omor.

Şelaru a cerut schimbarea încadrării

Miercuri, pe rolul instanţei Tribunalului Hunedoara a început procesul unui alt interlop aflat timp de mai mulţi ani pe lista celor mai căutaţi români. Hunedoreanul Petre Şelaru (foto stânga) , în vârstă de 36 de ani, a cerut revizuirea dosarului în care a fost condamnat pentru omor deosebit de grav la 20 de ani de închisoare, în lipsă. Aceasta după ce, în decembrie 2001, a omorât în bătaie un bărbat din Hunedoara, care îi datora bani.

Şelaru a fugit din ţară la scurt timp de la comiterea crimei şi a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol. În 2006, el a fost capturat în Span

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°