Jurnalistul Lucian Mândruţă este de părere că moartea cântăreţei Mălina Olinescu urmează acelaşi traseu pe care l-a avut sinuciderea Mădălinei Manole acum doi ani.
Mândruţă compară sinuciderea Mălinei cu cea a "fetei cu părul de foc" de acum doi ani, spunând că presa are un impact foarte mare în cazul altor vedete care se află în situaţia celor două cântăreţe sinucigaşe.
De asemenea, jurnalistul consideră că obiceiul de a crea vedete post -mortem este unul tipic românesc.
"Starul post-mortem. Un concept 100% românesc. Nu intelegeţi? Noi am omorât-o pe Mălina Olinescu. Noi, ăştia care am făcut din Mădălina Manole o celebritate mai mare în mormânt decât în viaţă. Iar acum, cu circul care urmează în presă, nu facem decât să construim motive pentru următorii sinucigaşi semi-celebri, dezamăgiţi de viaţă, dar cu mari speranţe pentru posteritate", a scris Mândruţă pe pagina sa de Facebook în urmă cu câteva minute.
Citeşte şi:
Mălina Olinescu a murit. Cântăreaţa s-a aruncat de la etajul şase
În ultimele ore de viaţă, Mălina s-a certat cu iubitul, i-a aruncat hainele pe hol şi a dat câinele afară din casă!
Mălina Olinescu a mai avut o tentativă de suicid
Mălina Olinescu s-a sinucis exact ca tatăl ei, s-a aruncat de la etaj