In mansa tur formatia braileana nu a excelat, dar a obtinut ceea ce si-a propus, o victorie in fata echipei de pe locul al treilea in campionatul Cehiei, Zora Olomouc, care sa-i permita sa se gindeasca deja la faza urmatoare a competitiei. HC Dunarea a avut si momente foarte bune in care a condus, dar a si fost condusa la rindul ei, in prima jumatate a reprizei a doua, la o diferenta de patru goluri. Gazdele au beneficiat si de sprijinul discret al arbitrilor insa, in final, cistig de cauza a avut echipa mai buna.
Conduse la patru goluri diferenta, elevele lui Liviu Paraschiv au avut forta sa revina si sa egaleze la 25-25, dupa care sa preia conducerea gratie unei evolutii foarte bune, atit in faza de aparare cit si in cea de atac, a interului Alina Braniste. Brailencelor le-a suris sansa pentru ca in ultimele secunde, gazdele au beneficiat de o aruncare de la 7 metri pe care au ratat-o.
"Intreaga echipa s-a zbatut pentru acest rezultat si trebuie felicitata, insa peste toate a fost Alina Braniste, care a jucat exceptional pe final de meci. Ea a interceptat mingea si ne-a adus golul prin care ne-am impus in Cehia", a declarat la finalul partidei, Ionel Antihi, vicepresedintele gruparii brailene.
Lipsa de luciditate a handbalistelor brailene, in anumite perioade ale meciului, a fost pusa de Ionel Antihi pe seama oboselii acumulate de handbaliste dupa aproape 26 de ore de mers cu autocarul.
"Drumul foarte lung a avut un efect negativ asupra evolutiei jucatoarelor noastre, insa ele s-au mobilizat si au facut un pas urias spre sferturile de finala. Este un rezultat foarte bun pe care l-am obtinut in compania echipei de pe locul al treilea in clasamentul Cehiei'', a mai adaugat vicepresedintele echipei HC Dunarea.
"Au respectat planul tactic si au reusit"
Prezent la Olomouc, director