Denumirea regiunii istorice care este împărţită astăzi între România, Serbia (Banatul Sârbesc) şi o foarte mică parte din Ungaria, vine de la conducătorii comitatelor din zonă, numiţi bani.

Complexitatea Banatului este mult prea mare pentru a vorbi despre această regiune într-un singur articol, chiar şi atunci când îţi doreşti să prezinţi etimologia numelui ei. Zeci, sute de scriitori, istorici, oficiali sau călători au povestit mereu despre o regiune fabulousă, aflată la graniţa dintre Occident şi Orient, mereu o zonă purtătoare de cultură şi civilizaţie europeană.

Numele de Banat provine de la banii care conduceau comitatele de granită. În perioada dominaţiei Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi” toate aceste comitate, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăţ.

Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timişoara.

Iniţial, numele regiunii Banatului se leagă de Severin, Banatul de Severin şi de succesorii istorici ai acestuia

Banatul de Lugoj-Caransebeş, şi Banatul de Timişoara, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman.

Banatul de Severin a fost organizat de Regele maghiar Andrei al II-lea (1205–1235) încă din 1228, ca o regiune înfiinţată la hotarele Ţaratului româno-bulgar pentru paza graniţei Regatului maghiar şi restabilirea influenţei Bisericii latine în regiune. În această periaodă, sunt pomenite Banatul de Severin, Banatul de Belgrad şi Banatul bulgăresc 1365.

Temişana pentru români

Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, re