Toate marile religii ale lumii pledează cumva pentru înfrânarea sexuală, nu în sensul de abţinere totală de la sexualitate, ci în sensul de a transforma energia primară, corporală, animalică în una elevată, spirituală şi, în cele din urmă, în iubire. Înfrânarea poate însemna şi control al energiei sexuale, iar întrebarea noastră ar putea fi: dar de ce avem nevoie de control?
Cine sau ce ne interzice să facem sex oricând ne dorim asta, când simţim că avem nevoie şi, în unele cazuri, când vrem să obţinem bani sau alte avantaje din sex? Realitatea arată că putem alege să avem o atenţie minimă asupra sexualităţii şi chiar libertatea de a nu ne înfrâna deloc, dar este – oare – o asemenea alegere fără consecinţe? Chiar nu se întâmplă nimic dacă energia sexuală, animalică, cea care ne stimulează simţurile şi ne incită s-o eliberăm de îndată de dragul plăcerii, nu se transformă în iubire?
Tocmai asta-i consecinţa automată, imediată şi negativă a sexualităţii neînfrânate, necontrolate, neînţelese; exprimarea ei liberă şi imorală, doar în scopul obţinerii plăcerii, te lasă gol în interior. Absenţa sentimentului iubirii este, probabil, pedeapsa absolută pentru exprimarea sexualităţii oricând, oricum, cu oricine şi pentru orice.
Taina sexualităţii este tocmai "transformarea" acestei energii, tocmai spiritualizarea ei, care înfloreşte fiinţa şi-o poate duce până acolo unde omul – fie şi pentru o clipă – trăieşte transcendenţa, adică se întâlneşte misterios cu Sinele său. Fără transformarea animalicului în sublim, fără trasmutarea plăcerii în iubire şi fără transformarea umanului în divin, actul intim rămâne în domeniul de frecvenţă al carnalului, al lumilor joase, al vulgarului, al plăcerii de a risipi aurul doar pentru că îl vedem acum ca pe-o bucată de lut.
Există nenumărate tehnici de transformare a energiei sexuale, multe dintre ele de sorginte orient