Vasile Ianul Fostul presedinte de la Poli Iasi si de la Dinamo, Vasile Ianul, scapa de inchisoare dupa 12 ani de judecata. Cum faptele de care a fost acuzat s-au prescris, Ianul nu-si va mai petrece batranetile dupa gratii, dar a fost obligat sa plateasca suma de 700 de mii de dolari Ministerului de Interne, cu dobanda la zi, pentru transferurile jucatorilor Dorinel Munteanu, Ovidiu Sabau si Bogdan Stelea. Instanta suprema a respins, ieri, recursul declarat de Vasile Ianul, in procesul in care a fost trimis in judecata, in 1997, pentru gestiune frauduloasa. Astfel, se mentine sentinta completului de judecata de fond, data de Tribunalul Bucuresti in acest dosar, prin care Ianul este obligat sa plateasca Ministerului de Interne (MAI) suma de 726.429 de dolari - sau echivalentul in lei de la data efectuarii platii - cu dobanda legala de la 29.10.1993, pana la plata efectiva a datoriei. Ieri, Ianul le-a spus magistratilor ca daca s-ar putea el ar dori ca judecata sa fie reluata de la zero pentru a le dovedi cu probe concrete, martori si expertize contabile noi, ca este nevinovat si ca el nu si-a insusit nici un ban din fondurile clubului pe care l-a condus. Mai mult, Ianul a aratat ca, in opinia sa, instantele inferioare, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Bucuresti, nu au administrat toate probatoriile cerute de el si ca pe parcursul procesului nu au fost audiati toti martorii solicitati. Fostul presedinte al FC Dinamo a tinut sa precizeze ca "nu doreste sa se constate prescriptia faptelor, pentru ca ele nu exista" si sa i se dea posibilitatea de a dovedi ca este nevinovat in raport cu acuzatiile procurorilor. In anul 2002, Ianul a parasit Penitenciarul Jilava, ulterior dosarul sau fiind trimis, pentru solutionare, la instanta civila competenta sa judece.
Vasile Ianul Fostul presedinte de la Poli Iasi si de la Dinamo, Vasile Ianul, scapa de inchi