Secretara Primăriei Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, a primit peste 6.000 de lei într-o singură lună - aprilie, anul trecut. Edilul localităţii afirmă că veniturile ar fi putut fi şi mai mari. Sursa: Traian Deleanu
Angajaţii Primăriei Arpaşu de Jos, o comună cu 3.000 de locuitori din judeţul Sibiu, câştigă, în medie, peste 3.000 de lei pe lună. În unele cazuri, veniturile nete au ajuns şi la aproape 6.300 de lei într-o lună.
Prime pentru dirigintele unui şantier blocat
Potrivit extraselor de cont făcute publice de administraţia locală, femeia de serviciu a primăriei a primit, în noiembrie 2009, o primă de peste 1.500 de lei, mai mare decât salariului lunar de 1.300 de lei.
La rândul lui, Petru Dumea, dirigintele de şan tier pentru lucrarea de introducere a canalizării în comuna Arpaşu, a primit, în lunile august şi noiembrie 2009, câte o primă de 2.000 de lei, deşi proiectul canalizării e blocat de mai bine de un an.
Recordul absolut îi aparţine însă secretarei primăriei, Daniela Bârsan, care a încasat anul trecut, în perioada Sărbătorilor Pascale, suma de 6.277 de lei. În aceeaşi lună, primarul comunei Arpaşu de Jos, Mircea Bucur, a primit 3.558 de lei, iar viceprimarul a încasat suma de 3.368 de lei.
Secretara Daniela Bârsan se apără spunând că suma de 6.277 de lei, care i-a intrat pe cardul de salariu în aprilie 2009, nu era doar a ei. „Mi-ar fi plăcut să primesc atâţia bani. Eu muncesc cât pentru cinci posturi aici. Iar în aprilie anul trecut a apărut pe contul meu suma de 6.277 de lei pentru că acolo au intrat şi salariul, şi prima unui coleg care se afla în concediu”, susţine Bârsan.
„Actele trec pe la Trezorerie, nu facem plăţi aiurea”
La rândul său, primarul Mircea Bucur susţine că astfel de venituri pentru angajaţii primăriei sunt absolut normale. „În toate primăriil