Rusia va construi in Serbia un centru logistic "umanitar", pentru a raspunde unor catastrofe naturale si tehnologice, in cadrul unui acord "bizar" ce ar putea pune probleme Romaniei sau Bulgariei, apreciaza analistul politic Vladimir Socor, intr-un comentariu citat de Mediafax.
Ministrul rus pentru Situatii de Urgenta, Serghei Soigu, si vicepresedintele sarb si ministru al Afacerilor Interne, Ivita Dacici, au semnat un acord cu potentiale implicatii militare. Semnat in prezenta presedintilor rus, Dmitri Medvedev, si sarb, Boris Tadici, acordul prevede crearea unui centru logistic ce va fi localizat langa orasul Nis din sud-estul Serbiei. Ambele parti vor ca acest centru logistic sa se transforme intr-o operatiune ampla care sa deserveasca intreaga regiune balcanica, in prevenirea dezastrelor si combaterea consecintelor acestora, scrie Socor.
Viitorul centru rusesc din Serbia este probabil cel mai important rezultat al vizitei presedintelui rus in aceasta tara, la 20 octombrie. Intentia de a-l construi are sanse mai mari de materializare decat cea privind implicarea sarba in proiectul South Stream al Gazprom, asupra careia a fost de asemenea semnat un acord in timpul vizitei lui Medvedev. Guvernul din Serbia continua sa rasplateasca Rusia pentru sprijinul sau in legatura cu Kosovo, potrivit analistului politic.
Acordul "bizar" al Serbiei cu Rusia este primul de acest fel. Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta este unul complet militarizat, iar acordul permite mobilizarea pe termen lung de personal militar rus, elicoptere si provizii cu multiple intrebuintari in Serbia, folosind aeroportul de langa Nis. Acest centru logistic al Rusiei pare sa fie o reactie simbolica fata de baza americana Bondsteel, de partea cealalta a granitei, in Kosovo.
Orasul Nis se afla la o distanta aproape egala de granita Serbiei cu Bulgaria si r