Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionii în business din Transilvania şi Banat: Am reuşit pentru că am fost învăţaţi de mici cu munca

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 octombrie 2013 ·

România are nevoie de o clasă puternic dezvoltată antreprenorial, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin muncă şi educaţie, este concluzia ediţiei a şasea a galei „Campionii în business ai Transilvaniei şi Banatului“, care a avut loc ieri la Cluj-Napoca. Ziarul Financiar a premiat la Cluj trei companii mari şi mijlocii (cu o cifră de afaceri de peste 15 mil. euro în 2012) şi trei companii mici (cu afaceri cuprinse între 3 şi 15 mil. euro anul trecut), deţinute şi dezvoltate pe teritoriul României.

O parte dintre antre­pre­norii din Transil­vania şi Banat care au afaceri în sectoare precum ali­mentar, fur­ni­zarea de soluţii energetice, furnizarea de servicii şi soluţii IT, construcţia de maşini şi utilaje, industria optică, industria ceaiurilor sau a vinurilor au devenit câştigătorii celei de a şasea ediţii a proiectului „Campioni în business“, susţinut de Ziarul Financiar în parteneriat cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR, cea mai mare bancă locală, firma de audit şi consultanţă PwC şi Fundaţia Triple Helix.

Partenerii proiectului „Campioni în business“ au decis să acorde şi câteva premii speciale pentru poveşti de succes inedite ce stau la baza performanţei antreprenoriale.

La secţiunea companiilor mici, au fost premiate următoarele firme: EBS România din Cluj-Napoca (software, cu o cifră de afaceri de 49,2 mil. lei în 2012, în creştere cu 146% faţă de 2011, şi un profit de 6,8 mil. lei, în creştere cu 184% faţă de 2011); producătorul de utilaje agricole IRUM din Reghin (cifră de afaceri de 15,1 mil. lei în 2012, în creştere cu 11% faţă de 2011, şi un profit de 12,6 mil. lei, în creştere cu 11% faţă de anul anterior); producătorul de ceaiuri Laboratoarele Fares Bio Vital (cifră de afaceri de 48,1 mil. lei în 2012, în creştere cu 21% faţă de 2011, şi un profit de 12,3 mil. lei, în creştere cu 7% faţă de 2011). @N_P

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 7 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 minute
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 11 minute
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°